Căci acesta este sângele meu (Car ceci est mon sang) (XII) (sfârşit) – Nathalie Rheims
Traduceri
Alumanu
martie 2, 2017
0

Seilhan. 30 iunie. 9h.

Werner şi Annah stăteau lângă electroencefalograf. Erau disperaţi că nu se mişca odată.

Annah nu-l slăbea din ochi pe Werner. Nu putea să o mintă. Ajuns la capătul forţelor, a murmurat:                                           -Nu-i decât ser fiziologic.

Chiar în acel moment,  s-a auzit un zgomot infim, un sunet regulat. S-au năpustit spre electroencefalograf, şi Werner a căzut în genunchi, cu mâinile împreunate.                                     -Mulţumesc. Mulţumesc. 

Creierul lui Albert, încet încet, revenea la viaţă. Fratele Constantin stătea în prag şi asista la scenă. A îngenuncheat şi el, ca să se roage.

 

Seilhan, 30 iunie.

Cînd vei citi această scrisoare, voi fi ales recluziunea. Mă voi fi retras din această lumea pentru a mă dedica rugăciunii, respectând noile reguli ale comunităţii, făcând legământ de tăcere.

 Mă gândesc iar la Ierusalim, la apariţia ta. Erai înconjurată de un fel de aură, de o lumină aurie. N-am îndrăznit să te privesc, mi se părea că pluteşti în aer.

A fost o revelaţie. Am înţeles  că mă înşelasem întru totul. Mergeam pe un drum greşit, condus de o lume iluzorie.

Te-am văzut. Am văzut un înger. Am auzit ceea ce mă anunţai. Am înţeles profeţia.

Imaginea ta se confunda cu figurile picturii italiene care mă fascinau dintotdeauna. Îngerul Buneivestiri se întrupa în persoana ta, şi toţi îngerii pictaţi de Bellini, Carpaccio, Botticelli, Fra Angelico sau Pierro della Francesca. Erau acolo în faţa mea, prin intermediul chipului tău. Şi mă priveai. 

Eram împietrit şi nu îndrăzneam să fac vreun gest, să pronunţ vreun cuvânt. Erau momente în care erai din carne şi oase. M-am îndrăgostit de tine din prima clipă…

De la acea întâlnire, spiritul meu nu te-a mai părăsit. Cu cât mă apăram, cu atât chipul tău mă copleşea. Ai venit să  să mă vezi în fiecare noapte în somn. Mă făceai să retrăiesc ce noi am trăit acum câteva secole.

Aceste vise erau mai adevărate decât realitatea, reînvierea vieţilor anterioare pe care noi le vom fi străbătut. Îmi aduceau, ca şi ţie, mesajul destinului meu. Dar mai ales, îmi cerea  să nu te mai părăsesc niciodată, atunci când corpurile noastre sunt despărţite.

Când am revenit la Seilhan, ştiam că vei veni să mă cauţi. Nu voiam să te decepţionez. Ai apărut din nou şi a fost şi mai violent decât prima dată. Am înţeles că erai acolo pentru ca lucrurile să se îndeplinească, dar şi ca să mă vezi şi să împărtăşeşti , în felul tău, iubirea pe care o resimţeam pentru tine.

Am meditat îndelung la acest lucru. Evenimentele mi-au adus răspunsul. Moartea şi învierea acestui copil erau ceea ce profeţia anunţase.

Ai venit să ne spui să abandonăm totul, să renunţăm la himerele noastre, la iluziile noastre. În Bunavestire, îngerul îi spune Mariei că va avea un copil, că acest copil va fi cel al lui Dumnezeu, că el va fi Dumnezeu.

Întâlnirea noastră îmi demonstrează că tot restul nu e decât iluzie, că trebuie să renunţăm.

Sângele nostru e făcut din aceaşi substanţă cu cel al lui Cristos, sângele Noii Alianţei, şi că noi trebuie să renunţăm. Pur şi simplu să renunţăm.

Ştiu că eşti îngerul renunţării.

Dar ştiu că renunţând la tine, merg până la capătul drumului meu şi că destinul îmi va spune  ce va trebui să fac până în ziua când vom fi din nou împreună.

Ne vom regăsi undeva în timp.

Damien. 

Am pus scrisoarea în plic şi m-am îndepărtat spre fratele Constantin, care mă aşteptase. Nu simţeam nevoie să plâng. Mi se părea că ieşeam dintr-un somn lung.

L-am urmat până la mânăstire. M-a condus spre o capelă goală ce răsuna încă de cântecele călugărilor.

Fratele s-a retras, lăsându-mă singură în mijlocul aleii care mergea spre altar. Am urcat treptele şi am înaintat spre absidă, unde am remarcat un tablou cufundat în întuneric.

M-am apropiat, am văzut jos în dreapta panoului de lemn o dată redactată în latină: XXIX iun MDCLXVI.

Am incercatsă găsesc un unghi care să-mi permită să văd ce era pictat. Tabloul avea aceeaşi structură ca şi Bunavestirea de la Fra Angelico la San Giovanni Valdarno.

În jumătatea stângă a pânzei, m-am recunoscut. Picioarele mele păreau să nu atingă solul. Aveam o rochie roşie brodată cu fire de aur, iar aripile şi aura mea păreau a fi în întregime  ţesute din aceste fire. Mâinile mele erau încrucişate.

În dreapta, l-am recunoscut pe Damien îngenucheat, rugându-se, cu faţa întoarsă spre mine. Sus, în colţul stâng al panoului, am recunoscut  mânăstirea şi, în spate, deasupra, castelul mistuit de flăcări.

Jos de tot am descifrat cu greutate o inscripţie în latină, în care literele aurite erau aproape şterse.

UNA ERIMUS IN ALIQUO LOCO TEMPORIS.*

*Ne vom regăsi undeva în timp.

Traducere Emanuela Buşoi 

 

 

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+