Căci acesta este sângele meu(Car ceci est mon sang) (VIII) – Nathalie Rheims
Traduceri
Alumanu
decembrie 11, 2016
0

Albi. 27 iunie. 14h.

…Benoît şi Jerôme nu aveau mult timp, revista trebuia să iasă a doua zi. Un spaţiu le era rezervat. Totul se încheia la 23h 30. Şi-au pus laptopu-rile pe măsuţele din vagon şi au început, unul să redacteze articolul, celălalt să integreze fotografiile în pagini.

La sosire aveau timp să treacă pe la redacţie  ca să lase reportajul. Astfel, dacă totul se termina cu bine, puteau să se ducă la întâlnirea lunară a Cercului.

Găsiseră acest cuvânt anodin pentru a desemna o comunitate secretă ai cărei membri erau, un fel de franc masonerie care aduna un număr restrâns de adepţi aleşi prin cooptare.

Criteriul principal pentru a fi acceptat în acest club foarte închis nu era bogăţia sau putere, ci influenţa. Era şi ziarişti, dar şi personalităţi din toate direcţiile, puţin cunoscuţi de public, politicieni, scriitori şi câţiva oameni ai bisericii. Ei erau păzitorii unei dogme şi ale ritualurilor ei simbolice.

Cercul se formase în 1600 în sud vestul Franţei, în momentul condamnării la arderea pe rug a lui Giordano Bruno. Soarta destinată acestuia, consecinţă a influenţei pe care o exersa aupra teologilor, a declanşat o adevărată criză în sânul ordinului dominican.

…Două grupări s-au născut din acestă revoltă, al cărei scop comun era victoria finală a binelui asupra răului. Ce-i opunea era modul de a ajunge acolo, unii gândind  că sufletul este sediul binelui, că nu este decât prizonierul unui trup posedat de rău; ceilalţi considerau că sufletul aparţinea răului ca şi restul Creaţiei şi că trebuia, pentru ca binele  să învingă, să se împingă răul la extrem până la aneantizare.,

A existat, de-a lungul timpului, şi o derivă profană a acestei credinţe care s-a încheiat, pentru unii din adepţi, cu diverse forme de satanism. Cercul, care devenise, mai ales, un grup de ambiţioşi şi de posturi înalte, nu păstrase din izvoarele sale decât câteva ritualuri ce simbolizau răul dus la extrem.

Ceremonia principală avea loc în fiecare lună, în nopţile cu lună plină, într-o pădure din estul regiunii pariziene Era vorba de simularea unui sacrificiu uman.

Răul, potrivit catarilor, trebuia, pentru a se regenera, să se hrănească cu sufletul îngerilor, fiinţe în care binele era păstrat. Altădată, ritualul era nu era simulat. O persoană  pe care comunitatea o recunoscuse ca fiind un înger era pregătită pentru sacrificiu. Sîngele era strâns pentru a fi băut într-un fel de euharistie funestă.

Cu timpul, aceste practici barbare au fost încetul cu încetul înlocuite cu simboluri, şi textele au început să învingă credinţele

…Un lucru, totuşi, a rămas la fel de viu ca în primele zile: căutarea celor care erau numiţi îngeri. Niciun membru al Cercului nu mai voia să-i sacrice, să le bea sângele. Dar toţi ştiau că răul n-ar subzista, nu şi-ar cunoaşte niciodată apogeul, dacă nu s-ar afla împrejurul acestor fiinţe de lumină.

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+