Felix Rian Constantinescu
decembrie 21, 2016

                                    „I tell my story not because it is unique,

                                      but because it is not.

                                                          Malala Yoousafzai




                                      The Prologue




  1. Romania is not part of the new war. My future Grandmother, Eleonora Ruptas is fifteen; just a rich girl in Cernauti, Romania.

       Her father Leon is a food businessman with a store in the city. Her Mom is from a very rich family, Grosu. They are both of Greek business people origin, brought in the time of the rupta two centuries ago. Her name is Olimpia and they have many children and the house of the Granfathers at the outskirts of the city where they do agriculture and keep animals.

       They consider themselves Romanian an from all the Children Eleonora is the most gifted to continue with the store.

       Cernauti in 1939 was a very beautiful city. An unoficial porto franco city, a city of merchants from Constantinople, from the Ruptas and Grosu came too,   the Grosu may have been of Pind origin, and from Russian cities, Osterreich an Berlin, from where we have ancestry in Greatgranfather Leon, a through man but with Hitler qualities like most merchants of the late Nineteenth century up to the day.

       It was told by his Daughter that Leon flogged once one of his boys for stealing chocolate and giving it to his friends and only her as a favorite of the Father could stop the night basement ordeal.

       We may wonder what made her to be the Josiph of the Ruptas family? She had two sisters and four elder brothers. But out of them all she was the best with business and life.

       She also liked to paint and had talent which she passed on mostly to my big brother.

          And she liked to dress classy and was bilingual in Austrian German

          What could be said about herself is that GreatGrandfather could trust Nora as he trusted himself or Olimpia, her Mother.

Eleonora made only the Gymnasium because hard times appeared to come over Cernauti. She often told at old age when She was suffering of Alzheimer that on Saturdays on her wat to school she was asked to turn on the light in the sinagogue.

        Then it begun the Holocaust and Soviet occupation after the renunciation of Romania at two Moldavian territories.

        They became Refugees in their own Romania.

        The Soviets tried to unoficially cleanse the Romanian lands they occupied, of Romanians.

        I believe that in Northern Bucovina one hundred thousand people refugeed from five hundred thousands Romanians.

       The rest were shot or exiled to death or subjugation in Stalin’s Syberia. And only half maybe or less of the Romanians remained and alive.

       My Father says from time to time that we have relatives all over the world, from Syberia, to Cernauti, Radauti, Ardeal, Arad, Timisoara, Bucuresti, and in the United States of America, all fled as refugees before the Generalissim I. V. Stalin.

       As we can see although she belong to the Romanian-German culture, Eleonora was not anti-Jewish. During the War she listened to German hip music such as Lili Marleen of Marlene Dietrich. But also the final solution began only in the 40s and the insane realities of concentration camps renain hidden to the European and World peoples.

      Perhaps in Lili Marleen, Nora saw her own love story, with my Grandfather Dumitru Constantinescu from Agricultori 86, Bucuresti.

      At Cernauti they made many photos and they liked to do photos on street and at home. They also went to country camps on feast days where Maria, the little sister, called Piti, dressed in Romanian popular costume fiersomely recited poetry surrounded by the peasants. They had a beautiful, Romanian Bucovinan life, in Cernauti, in 1939, the last year when Romanian life was beautiful.

      It is no use to complicate the reasons why Romanian Cernauti was destroyed and taken. Apart from it s proverbial riches which lead to greatest Romanian Spirit, represented by the trinity of Eminescu, Cernauti, and Bucovina Herself, Bucovina, and especially Cernauti, was a merchant nodal point, giving acces for Stalin to both Constantinople and Wien, so it had to be raped.

        My GreatGrandfather Leon liked during the War to pose at the radio reading the newspaper, or maybe the Daughters pictured Him so. What can we say after personal experience is that the Tarist Empire considers itself an Empire with the mission to destroy and convert the whole world. Ever since the wars between Russian and Turks and before we can see that after Petru the Great the other Czars up to this day understood of England only it’s Empire. So the antiRomanian attitude of the American ambassador of the current day in Chisinau is just one example in a long line of Abuse.

       But we believe that Romanians will live, and together, and we believe that Justice will look to our Wounds and the King of England will no longer be let to torment our People, Independence and Unity. We will civilize Russia not the Czars abd Syberia will exterminate us, this is Our faith.

       Arrived at this point in our history we believe we should write a letter to the czar.

       „You see we all make choices LaHaye.

       You chose to become Sherrif keep food on your table for your family;

       and Paxon he chose to raise cattle, which ended on another man’s table.”

       We speak to you not in our name, or in the name of Basarabia, or our native Cernauti, but in the name of all Romanians and Rome.

        Latin spirit is short.

        We are Elisha with all armies of heaven and earth not only surrounding but protecting us, we don’t know who you are.

        We know and you should too that the Globe is warm everywhere.

        And Romanians die if they want to.

        Now, longtime, the history of (wo)man is written by the Plane.

        In the end there is only one thing to be said.

        A TALE.

        In a forbidden land there is a forbidden city with a forbidden palace with some forbidden kings who sit at a sinie and drink wine.

       Good bye.


Chapter 1

                              Letter to Vladimir Putin




             As I see I have been arrested. Well I am dumb. Not with fear, no. But let’s get back to us. Vladimir Putin, that is your name? I am not contentious. I just try unconsiously to make a river.

            I have something here, Beatrix. Do you know what? I ask your name because I want you to know that I am not interested about you. We talk about me. Well, I have something very interesting here. A book. And the book has three photos. Have you seen those photos, Mr. Putin?

           The photos of the inside of the book are three photos of Mr. Soljenițân. A big one, very childlike, all of them are, for that matter, but very Idealistic, and is the actual Aleksandr.

           Under it are two photos. In detention and After his release from camp. They both looked so familiar to me. Especially the first of the two. It resmenbled in my mind with a Child from some movie, I just could not name. And then i realized that that Child was me. And while writing I saw that After his release from camp is my Father.

           Well, do you think We are going to give all up? For You? That Death would be an impediment? That we have not read Gavroche and Jean Valjean? Soljenițân existed only before his arrest, but, like Moses, Soljenițân lived only after his arrest.

           The last thing I do is to hurl insults. But everytime truth is insulting.

           Now it is not the time to say who’s to blame, and certainly not by men. But maybe just as You, Master Putin, like to live at ease in Kremlin, so we like to live at ease wherever we are.

To put it more bluntly, intelligently though, You, Mr. Donald Woods, are the last relic of a revolute age, the Last Empire, and your only key to survival would be to kill anyone else living, like we did long you existed, but, because there is a God, You will rot and resurrect in flowers.

           Now, before the Trial would start, What do you have to say for yourself? You know that me, from my cell, am the judge.

          Just like Sarajevo…


                                       Chapter 2




           Tabula rasa. The War was the Destruction of goods. Too many lowyers, too many loaves of bread, too many people. Ideology and hatred were just adiacent, instruments over the different levels of human society.

  1. V. Stalin did that too in the thirties until it became monomaniacal behavior. Economy with an arrest warrant and a bullet.

           If I were Denise or one of Joni’s friends I would tell her that if we look in the life of Aleksandr We could understand why God punished him so.

          Even during the War, the bloodiest years of history, he was _too_ carefree.

          We, me and Joni, who have eyes for an another reality would conclude that I. V. Stalin was just a tool in the hands of God.

          And that God had reasons for our friend Aleksandr’s destroyed life.

          And our belief, drawn from this affair and our own lives would be that humanity of the soul is produced by God through destruction of the heart, like wine.

          And we could only ask, if men’s reason for destroying the whole World was mere state economy, what were God’s?

         Even the massacring of the Jewish.

         We know that Jesus does not kill anyone.

         So genocide comes very weird in God’s plan.

          Friedrich Nietzsche wrote a book at which we know the title Dincolo de bine și de rău.

          This means we believe that God is beyond even of dialectics of the humane.

          Genocide comes like a beast of the bunget of time.

           But then remains Israel, and Jesus, and bread, and milk, and blackberries for supper.

           But firstly the War is the dead, killing and killed.

            Many times war starts when Jim Morrison’s generals are given place in politics. And when boys want to become men. It was said that WW2 and WW1 were Wars Without Glory. Times are changing. Today life has become as such.

            The World War Two was the murder of the Father of the family by confused strange men, who instead of a human tongue had an industrial shotgun. They were workers.

            And shooting people, everyone, was work.

             This is the world of my head, Our head, one hundred years of war.

            And then? We die…

            And the saddest thing is that a man like Adolf Eichmann was not a murderer, indeed, but a, as Wilhelm Busch put it, un funcționar conștiincios. This is how Kramer is born.   














                                        Chapter 3

                                  Letters to America


August 8th, 2016


Dear Embassy of the United States of America în București,



my name is Constantinescu Felix-Gelu, I am born on March 29th, 1982 în Hațeg, Hunedoara, and I live with my old Father, in Păclișa, Hunedoara alone without my Mother, Valeria Roman Constantinescu, who died în 2011.

To speak in two words we are victims of war. In July 1944 my Grandmother Eleonora Ruptaș Constantinescu din Cernăuți lived with my Grandfather Air Lieutenant in Bucharest and my Grandfather served in the Air Defence of Bucharest at the plane telegraph when an American bomb fell on the street at day close to my pregnant Grandmother and destroyed all our lives forever.

My Grandmother retreated at Bradu, Argeș, where she gave birth to my Father, in a day aproximate – as She could remember – August 6th, 1944, She left my Grandfather who had a nervous breakdown on the air front too and lived alone until death and my Father, Constantin, never knew him. And if it weren’t for the kindness of a soldier from the Eastern Front, Stalingrad and Cuban, Paic Ștefan from Moinești, who came back as a prisoner from Siberian taiga, My Lady Grandmother and Gentle Father wouldn’t have survived.

We are victims and I come to America to ask Her to once again receive the weak and protect them for a more humane future.



God save America,

& Romania,


Constantinescu Felix       



August 9th-13th, 2016

Păclișa, Romania, EU



                            A Victim of War Memorandum                                                                               

                                  to Mr. Barack Obama     

                             President of The United States

                                            Of America

Mr. Barack Obama,

President of

The United States of America

I write You in All Faith in Absolution,

about my pain and the pain of a Family.

As I wrote to the Embassy of America

in Bucharest in my country Romania,

we were maimed

in the mind of my Father

and in the soul of my Grandmother.

I in the name of my family

and my Father

ask to be received in The United States

of America as War Victims and Americans.

We believe in God, in Liberty and our lives have been

mutilated by 72 years of Communism in our Native

and Refuge land. 




We could have been rescued by the United States of

America right then in July 1944, in a better world.

It is senseless to say that we suffered for seventy-two

years, we did, and we will suffer until we die.

In Romania, to heroes, any man an enemy.

Maybe the ones that will come after us be

better, but honestly we don’t know. We fought for

Adolf Hitler and Stalin, and our minds died for them.

We live in a parallel world, after a wall,

we hear , but cannot see with the eyes of human

understanding. Our brains are frozen by the cold

world of the cold war. We know that there are

great men and women and old and children allover

in the world, but our fragility made people

treat us with the bread of meaness. Now I

thought that You, Mr. President, know exactly how

I feel, me and my Father and Eliƺa, our story is the

Story of most of the World, Bucharest, Sarajevo,

Hiroshima, Dresda, Berlin, and around the Third

World. For this I fight. That the wars cease to exist,

in reality and in the sickness twisted minds of victim

survivors and I must speak the truth, I am determined

to convince America to open the gate up for war

victims all over the World, the ones that _deserve_

and the ones that do _not_. And my second command-

ment governing my life is after I will be American

in America to move the borders of USA to the borders

of the entire world.




With every sun that sets it becomes fair to me again

Tthat for Us the war, the 2nd World War, has

not ended, never will on this earth. We loved

and were born in Hell, a Hell more horrible

because every Day was full of Death. World

War 2 killed my brain and the brain of my

family. Hitler was our godfather so here we

are world the handiccaped Ubermensch. We are

Hemingway characters, natural born soldiers

In a Mondial Murder in a Tartar Desert.

I am an collective tragedy, one of Sophocles

bad dreams, my innerinferno gives space to

my world, a world that needs the

lamp of The Statue of Liberty.

We need the Statue of

Liberty. To be ours. Where

we can stay. Before our sudden

Death. I believe I have said

it all.





With the Respect and


Of a Nation,

I write my Name


Constantinescu Constantin Felix-Gelu

Valeria Eliza

And I say to You,

Mr. President,

You Will Win

And there Will Be



                                      Capitolul 4



Cred că știu ce înseamnă cuvântul dac Sarmisegetusa.


– Împrejmuirea Geților, sau Împrejmuirea Getă.


De la rădăcinile


Sarma și get.


Obs. Tata și cu mine credem că are legătură cu zidul getic, care era o umplutură de val de pământ între două ziduri sprijinite unele de altele de bârne interioare.


Iar amfiteatrul de la Ulpia reprezenta o cetate getă arhetipală în care se reprezentau Bătăliile Întemeierii.


Deasemenea cuvântul Get este înrudit cu Argint și cu Arhe în sensul de vechi, mare, mareț, și cu sensul extrapolat de înțelept. Geții pentru greci erau Înțeleptii. Și erau același popor până la Bratislava. Dar nu știm ce înseamnă dac. Poate get e la origine o stâlcire și neologism din greacă, iar dac e numele originar dacic sau numele pe care li l-au dat romanii înainte de Împăratul Traian.


La mocani, în codrii și târsele de pe dealurile împădurite de peste Strei,  înca se mai spune că mesteacanul e cel mai înțelept copac din pădure pentru că e „alb”. Mesteacănul e deasemenea copacul lui Odhihnn, zeul prepreoției și înțelepciunii și runelor, al semnelor și protoscrisului.


Ziridava – Arad.


Altă denumire Sarraand.


Dava sării.


Probabil ca vindeau sare din Transilvania in Italia si germanicilor.


Sucidava – prin sudul Olteniei.


Dava sucilor.



Piroboridava – Poiana, Galati.


Cred că înseamnă Foc Fier Cu Impurități (Fontă) Dava. Se producea fier primitiv, oricum dava e și intens Halstatt, prima perioadă a fierului. În limba română literară poate fi tradus Dava Fierului Aprins sau Dava Fierului Roșu.


Notă. Se observă densitatea neologismelor grecești, latine și sarmate în vocabularul de bază, datorită în principal schimbului, tehnicii și posibil a deschiderii dacilor către universalitate.


Aizis – sus la Dunare.


De la iazygi.


Apoulon – Piatra Craivii


Cult solar dac al unei divinitati posibil sincretice ori împrumutate, sub influența cultului apolinic, al zeului grec Apollon. Probabil și sit astronomic.


Voiam să mai analizez toponime. Dar mi s-a terminat bateria.

Am să trec la substantive comune puțin. Înțeleg denumiri de localități câteva, dar ce înțelegea un dac numind viezurele Viezure?


Eu am o teorie. Limba dacică nu a dispărut, nici nu e sinonimă cu limba latină. ci e un continent scufundat în limba română, putând până la un anumit punct fi cartografiat, și pe alocuri chiar reconstituit, cu concursul enciclopedismului, putând astef chiar să pătrundem în sufletul dacic.


Viezure – vine de la cuvântul latinesc via. Dacul era un suflet care făcea asocieri între lucruri extrem de diferite, găsind asemănări și corespondențe în toată lumea înconjurătoare.

– zure, de la zare și zur – cum e în zurbă – agitație.


deci Privire Vie – în același timp privirea omului beat – pentru că pe drumuri adesea erau pomi și vii, mai ales în spațiul roman, și Mișcare Agitată – trimițând tot la omul beat

dar în același și Beție de Inteligență.


Mi s-a blocat computerul așa că scriu iar de pe telefon.


Cred că acest cuvânt dacic reflecta atitudinea dacului când mergea singur în padure și îi ieșea un viezure în cale.


Deasemenea cred că dacul numea viezure, pe lângă viezuri, patru categorii de oameni, bețivii, romanii, copiii și sihaștrii.


Astfel am reușit să intrăm în sufletul dacic, adevaratul suflet dacic.


Alt cuvânt dacic este Fagure.


Când eram copil aveam o carte cu povești din Moldova numită Carte cu și despre albine. Dacii erau părinții albinelor. Și nu totdeauna luau mierea numai din stupii făcuți de ei. În pădure găseau roiuri de albine în scorburi de fagi pline de miere, și așa a aparut cuvântul dacic Fagure. Și astfel și cuvantul Fag pare dacic.


Am obosit. Mai vreau doar să spun despre cuvântul Băiat.


Înseamnă Luptator, iar numele Băiuț e poate ultimul nume propriu prenume dacic înca în uz, în Țara Hațegului există 2, și neluat din cărți.


Rușii care de fapt sunt Sciții, au multe în comun cu dacii, și dacă sciții erau cu armele, geții erau cu mincea. Și chiar și cuvintele Ruși și derivatul de azi și acum o mie de ani Rusia poate fi numele pe care l-au dat geții Sciților, rușilor de astăzi.


Rusidava – romană pe o asezare incertă dacică – înseamnă în geto-greacă, Dava Roșie.


Iar rușii înseamnă roșii pentru fascinația lor eternă pentru krasnaia, krasiva, roșu sinonim cu frumos.


Rusidava – castru roman și așezare romană in Dragașani, Olt, pe locul unei vechi așezări dacice.


În încheierea prologului dacic pot să concluzionez că limba dacică, asemeni limbii grecești și germanice, era un idiom sapiențial, al gândirii pure.


Notă. S-ar prea putea ca getii sa insemne Argintii in limba greaca, extrapolat cu sensul ca getii spuneau vorbe intelepte, adica erau un fel de prooroci. Si denumirea get sa fie comuna cu Argesul. Cred ca acolo era tribul getilor care dupa aceea a dat nume zonei subcarpatice pana la Marea Neagra.




                                     Capitolul 5

                   VADUL ARS, sau romanul înviat & Omagiu




         Îmi pare evident că aceasta a fost intenția domnului Constantin Stancu, cel care cu această carte a devenit prozator, mai mult chiar romancier, și a câștigat ras cognomenul Stancu. Eu, domnul Radu Igna și Ernest Hemingway, am făcut tot posibilul să ucidem această monstruozitate psihologică, numită roman, dar la un an de la execuție, O mamă de lumină, în 2016 apare această Carte, ca și cum romanul cum spune tata râde și spune vezi nu m-ai ucis, m-ai ucis și eu am înviat trei anotimpuri după.

            În cadrul literaturii hațegane există trei romane și punct, egale între ele. Condamnat, de Radu Igna, O mamă de lumină, al meu, și Vadul ars, de Constantin Stancu.

            Eu sunt de formare germanică. Cred în Islanda. Domnul Stancu e de formare slavă, dar nu a lui Pușkin, nu a potopului de stări și emoții a romanului rus comun, ci cu romanul rus al lui Bulgakov, romanul cel mai înalt care trebuie să stea pe noptiera principilor, – Mai mult decât atât un Bulgakov care a citit 1984 aplicându-l pe Lev Tolstoi, – Pasternak, Nabokov, Evtushenko.

            Este puțin spus că în prezent Hațegul are un loc de statură în cultura Hunedoarei, fiind datorită longevității autorilor, cel mai bine reprezentat și din punct de vedere literar la egalitate cu municipiul Hunedoarei.

            În același timp, ca și Litera stacojie, Vadul ars e romanul unei comunități, produsul psihologic al unei subcomunități. Romanul de fapt este trama comunității baptiste înglobate în comunitatea seculară a Țării Hațegului, care ține de aici până spre Valea Jiului și până la Streisângiorgiu și Porțile de Fier ale Transilvaniei. Vadul Ars poate fi oriunde și trimite la pământul radioactiv al Țării Hațegului, binecuvântarea și blestemul ținutului și al oamenilor.

            În continuare cred în saga, dar văd că mai există o galaxie, într-adevăr pe cer, și cer alte cărți și multe alte lecturi. Atenționez să nu devină Breban un canon în scriitura noastră, Brebanul dogmatic, dogmele își au loc doar în Biblie. În orice altă privință cartea este desăvârșită. Și arată orbirea societății literare românești care citește o cărămidă turnată în 5 ani ca Solenoid, de Mircea Cărtărescu, în locul unei cărți publicată în 2016, dar a cărei gestație a început cel mai probabil în 1991.

Dacă aș da o stea de aur sau o cruce de argint unuia din acestea trei romane, acesta l-aș alege pentru cunună.





          România modernă înseamnă Cuza, Carol 1, Ferdinand, Antonescu, Mihai, Dej, Maurer, Ceaușescu, Iliescu, Iohannis.

Nepoții voștri vă vor judeca pe voi pentru varii lucruri și nepoții lor pe ei.

          Omagiile nu sunt niște kitschuri. Sunt niște documente indirecte, în care în contextul vieții private oficiale și al Securității, se exprimă sentimentul independenței în condiții externe fanariote și ale războiului rece.

          Spune-mi mie domnule Pațurcă cine a fost trădător în anii 70-80 în România? Cine a fost dictator? Dacă Securitatea a doborât un lider maoist socialist, creându-ți contextul, asta nu înseamnă că ceea ce spune Securitatea e adevărat. Revoluția a fost făcută de Securitate la ordinele KGB-ului și cu ajutorul KGB-ului, și apoi s-au trezit vitejii. Voi l-ați pus pe butuci pe Rațiu. Pentru ce, pentru postmodernism? Nu aveați în cap decât Blugi și Pepsi. Spun iar și iar că Ceaușescu avea alte criterii existențiale și trebuie Judecat după ele. Iar comuniști, până în 17-18 decembrie 1989 am fost apraoape toți. Restul erau agenți, iredentiști sau capitaliști din natură, pocăiții fratelui Dugulescu. Înainte de anii 70 mai ales, și înainte de anii 60, România era un pustiu. Voi în lagărele marilor orașe habar n-aveați de orașele mici sau de sate. Totul, baraje, industrie, tot ce vă ține existența, clădirile unde mergeți și azi la muncă, au fost făcute atunci, casele voastre, în care atunci copiii măcar se simțeau în siguranță. Nu vă dați seama că sunteți mult mai abominabili, fii risipitori? Așa că e normal ca o națiune să exprime un gest de recunoștință, o carte unui lider care a plecat din pământ a învățat de la Pământ și s-a întors în același pământ? Cine au fost dictatorii? În schimb românii pentru că erau o cultură altruistă, printre cel mai bune moral din lume la nivelul maselor, dedicându-se ajutorării economice și învățăturii, s-au simți complexați de idioții pop ai Occidentului.


                                        Chapter 6

                                       Adolf Hitler




             Dacă Umanitatea e o Mamă care îl Respinge pe cel mai rău Copil al Ei, atunci merită Ucisă. În șase ani au murit peste 61 de milioane de oameni. După 9 Mai 1945, a murit Germania. Care crimă e mai grea? În prezent Germania este numită locomotiva Europei, dar orice etnic german simte un complex, surorile creștine germane se simt prost dacă ridică mână în adorare între proști, și cum mi-a spus Robert, băiatul care mi-a luat bicicleta, a venit în România, a umblat pe jos ca un pelerin rus și în visele sale icnite a crezut că e Lucifer. Acesta e complexul german, după Holocaust. Mehr Licht.

              Conflictul, nebun, a fost de fapt nu între Statele Unite și Uniunea Sovietică și celelalte state, ci între Sfântul Imperiu Romano-German și nevăzutul Israel, Fuhrerul numindu-l nevrednic pe D-zeu și intrând prin megafoane în toate sinagogile Europei deodată și prezentându-se drept Dumnezeu. Israel a fost desconsiderat de Germania, pentru că în mia de ani de la orgă la Nietzsche, odată venit în Egipt, Patriarhul nu a făcut decât să facă bani, Profetul nu a făcut decât bani. Știe stetl-ul și ulița evreiască ce a făcut Germania în tot acest timp, mai știe? Așa se petrece un Holocaust. Voi să spun un conflict între două Idei.

           Evreii sunt la fel de vinovați pentru Holocaust ca și Hitler, și Hitler e la fel de nevinovat în Holocaust ca și evreii. Hitler este cel mai urât german, iar Chagall cel mai iubit, dar Hitler are mai multă noblețe decât Chagall. Numai că prinții nu trebuie lăsați singuri.

            Un prieten, băiatul celui mai mare Sfânt baptist din țara Hațegului i-a spus tatei în anii 90, văzând cartea, că Mein Kampf ar fi trebuit să fie arsă și nepublicată. Tata i-a spus ca asta au făcut și naziștii, au ars cărți.


                                        Capitolul 7

                                       Mein Schrift



            Inainte sa scriu vreau sa spun ca viata mea e un going to the mattresess. Stau in semicoma majoritatea timpului adunand aminoacizi. Si apoi la un moment dat vad ca a venit vremea sa scriu. Ma pun pe marginea patului si ma rog cateva secunde si apoi plec stiind in sfarsit ce am de facut.


           Azi Vladimir Putin a propus Ungariei, sau amandoi s-au inteles sa-si imparta Romania cu satarul. Mi se pare comic ca Rusia a ajuns acum la nivelul culturii politice iredentiste, aliindu-se cu singurul stat pe care l-a gasit, care a pierdut toate razboaiele. E si mai comic, ca nici macar iredentistii maghiari, nici rusii ci numai Domnul Vladimir Putin face pula mare. Domnul Putin nu vrea Moldova ci vrea sa distruga scutul antiracheta roman. In timp ce Germania, America, Polonia si chiar Romania tac. La box exista o tehnica. Blocarea pumnilor de vizavi cu o mana, iar la un moment dat un singur pumn cu cealalta pune campionul jos la numarat. Asta se numeste decisiva. Oltenia este bicepsul Romaniei, asa ca trebuie sa avem grija de Ea. Si intotdeauna Americanii au vorbit frumos dar au purtat dupa ei un ciomag mai mare. Si de altfel chiar si in WW2, tot URSS, mai mare decat Federatia Rusa, nu ar fi putut singura sa-l bata pe Santino. Rusii au luptat cu arme mari si ineficiente, comsomolisti cu pusti de lemn legate cu sarma decapitati din pas alergator de bunicu Stefan cu lopata militara, cu vodca si comunism, batai si violuri. Atat.

                                         Capitolul 8

                                     Piesă într-un act


                   (Strigătul, de  Felix Rian Constantinescu)




“Nul ne peut me comprendre. Un seul

Parmi ces ivrognes stupides

Songea-t-il dans nuits morbides

A faire du vin un linceul?”

                                      CHARLES BAUDELAIRE




BEȚIVUL, un bătrân decrepit, pe jumătate chel

TELEVIZORUL, alb-negru, cu lămpi

BAUDELAIRE, prin vocea lui Florian Pittiș



O încăpere destul de întunecoasă a unui apartament de bloc. Încăpere mică, igrasie pe tavan și pe la colțuri.

În spate, un pat așezat lângă perete și ușa, închisă. Pe colț, un dulap, lângă fereastră. Lângă fereastră se află Televizorul.

În față, o masă pe care se află sticle goale, unele răsturnate, un radio destul de vechi și o Biblie.

Bețivul stă la masă, cu fața spre public.


BEȚIVUL (destul de cherchelit; citește, cu împleticiri, aplecându-și mult fața de pagină nu are ochelari)

”Pentru ce dormi? Scoală-te și strigă către Dumnezeul tău, poate El își va aduce aminte de noi, ca să nu pierim!” (se oprește, privind lung sticlele de pe masă) S-a-nnoptat! (se ridică, lăsând să-i cadă Biblia din mâini și mege la fereastră) E noapte! Soarele a coborât de mult în Valea Stricății și a stins toate… (tușeșete uscat, aplecându-se mult în față, apoi se șterge la gură, aprinde Televizorul și se așează la masă)

TELEVIZORUL (de când este pornit, volumul sunetului scade progresiv, până nu se mai aude deloc) …viațameasaschimbatîmbucurătornicinumămairecunosccopiiisuntfericițișisoțulecumnusepoatemaimulțumitmerităaveampreamultămătreațășinuputeamstabilonmiciorelațiesentimentalăpânăcândamîncercatcremnademâinicreminacumnumaiammătreațășimipotoferiumeriidreptconsolareoricuinuștiamcăviațapoatefiatâtdefrumoasăcreeeemiinoocreeeemăăpeeeentruuuuutoooaateeegeeeeneeraaațiiileeeeedelabuniclatăticacumpregăteștetesăvizioneziparteaadouaatelenoveleidesuccesiubirilevecelieidoarcviztvnoiavemgrijădesufletultăudacăștiicumsenumeșteactrițaceapareacumpeecranpoțicâștigaunsetcompletdetigăimarcaromanticunaragazșitreibuteliipentrutineșipentrufamiliatasunălanumăruldepeecranpatrucincipatrucincipatrucincișivei…

BEȚIVUL (se uită puțin la Televizor Bețivul și Televizorul vorbesc concomitent) Dumezeu mi-a dat mâini, mi-a dat doi ochi, dar nu mi-a dat… (aici Bețivul se crsipează și-și cuprinde fruntea cu palmele, după care continuă) Mă lasă să mor de sete și de dor. Mă lasă să mor și să putrezesc, dracului! (furios, locește sticlele care cad de pe masă) Sunt singur… (se uitp prin cameră, vede Biblia pe jos și o ridică citește sărind versete) „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, și el m-a auzit din pântecele locuinței morților către El  am strigat, și El a luat aminte la glasul meu!… dar Tu ai scos din stricăciune viața mea, Doamne Dumnezeul meu! (pauză) Când se sfâtșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, și la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt! (se opreește, ca speriat de ceva, se uită atent prin cameră, merge până la ușă și dă să iasă, dar, brusc, se răzgândește și vine iar la masă) Sunt eu. Puteam foarte bine să nu fiu. Să nu fiu nimic. Nimic, înțelegi?! Erau un milion de șanse ca eu să nu exist. Dar, are atâta însemnătate faptul că sunt? Și, dacă sunt, ce sunt? Vechilul tău peste animale? Dar dacă sunt un animal eu însumi? Om? Ce e ăla om?! Să nu-mi vii acum cu aiureli de manual școlar, cum că fac parte din singura specie inteligentă cunoscută, a cătrei trăsătură principală e faptul că gândește, sau mai erudit – raționează. Ce sunt? Vechilul tău peste animale? Dar dacă sunt un animal eu însumi?… Sunt oare poatră, iarbă, foc într-o colibă țigănească? (rătăcit, se uită în jur la sticlele de pe covor, atent, la fiecare în parte Citește, cu împleticiri) „Când se sfârșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte și la Tine a ajuns rugăciunea mea în templul Tău cel sfânt! (pauză) Cei ce slujesc idolilor deșerți disprețuiesc harul Tău.” (este obosit; își șterge fruntea cu mâneca și se lasă pe spătarul scaunului) Plouă… cu găleata ba nu, s-a oprit. Aseară a ploat potopul lui Dumnezeu. Eram la cârciumă, cu băieții, și-mi spunea Sandu, luându-mă pe după gât și gesticulând agitat cu țigara „Ioane, ascultă-mă pe mine, nu mai e mult! O să ne boteze pe toți. Cu foc! Vin timpurile, Ioane!”; vorbea aprins olteanul, parcă i se și ițea o luminiță în ochii lui tulburi de alcoolic înrăit. Mai dă-l în măsa de bețivan… (făcu un gest de abandonare cu mâna și se lăsă iar cuprins de aomeală) Câdn am început eu să merg la cârciumă? De fapt, când am început eu să beau? Suntem la fel; și tu trebuie să ai pe acolo pe undeva o sticlă, bine-nțeles mai de soi, învelită-n hârtie – să nu bată la ohi. Șase miliarde… ce sunt șase miliade la Calea Lactee?Într-o bună zi, Soarele nostru – adorat de o sumedenie de oameni – o să vină pe pământ într-un carde foc cu hățuri de aur. Mă întreb cum vor fi oamenii pe atunci, ce limbă vor vorbi mă întreb dacă vor mai vorbi… Probabil că, atunci lumea o să poată pleca de pe Pământ și sunt sigur că mulți o să plece însă sunt la fel de sigur că unii vor rămâne, să-l întâmpine când va sosi… (merge la fereastră, pe care o deschide) Când eram școlar aveam un coleg de la orfelinat, care spunea oricui avea chef să-l asculte cum, atunci când va fi el mare, va pleca să-și caute părinții până îi va găsi. Și continua spunând cât de fericiți vor fi până la adânci bătrâneți. Eu îmi caut doar tatăl, de când mă știu, și încă nu l-am găsit… (gânditot, se așează iar la masă, unde stă douăzeci de secunde nemișcat, după care aprinde radioul)

BAUDELAIRE, prin vocea lui Florian Pittiș:

„…Nu-s înțeles cât de puțin,

Din toți bețivii, stând de snoave, –

Visat-a vreunu-n nopți bolnave

Să facă-n giulgiu chiar din vin?”.


BEȚIVUL: S-a-nnoptat! Pentru ce dormi?





aprilie 1999                                                                                       FELIX (Rian) CONSTANTINESCU

                                       Capitolul 9

                                  Soarele, soarele


             Cum pot să pun totul într-o pagină? Acum intru într-o nouă eră a vieții mele. La 20 de ani după 1996. Care au fost la 14 ani după abuzul sexual de la maternitate și creșă. Cred că nu mai e un secret că eu din vara-toamna anului 2008 iubesc iubesc în taină o fată născută în anul 1995. Anul trecut în toamna târzie a început să vorbească cu mine pe Facebook de pe contul unei prietene. Dar în același timp a început să vorbească și tatăl ei, pretinzând că este ea și creându-mi să îmi fotografiez penisul, pe care l-am fotografiat de multe ori în erecție și i-am trimis mai multe poze. Apoi tatăl ei în continuare pretinzând că este fiica lui mi-a cerut să mă masturbez, la început o dată, apoi de două ori, apoi de trei ori, apoi de patru ori pe zi. Deasemene spunea, in persolalitatea fiicei lui ca e lesbiana, sau cam asa ceva. Îmi cerea spermă, fotografii cu spermă. Și am trimis deasemenea fotografii cu spermă pe fotografia de profil a fetei pe care o iubesc. Menționez că nu obișnuiam să fac acest lucru, vreau să spun masturbarea, aproape încetând de când am venit în 2013 de la Zam, și e adevărat că odată am făcut-o gândindu-mă la ea, la bloc, în 2012. După cum îmi amintesc am făcut-o odată și de cinci ori pe zi. Am făcut ce am făcut pentru că o iubesc pe acea fată și am crezut că asta își dorește. În același timp tatăl ei era foarte insistent. După sfârșitul lui februarie a început să comunice cu mine și prin programe de hackering, pe care puteam să le înțeleg și scriam în cuvinte. Apoi a urmat un zbucium extrem, fata sau tatăl spunând că m-au înșelat de două ori, odată pe 21 martie, de ziua Fericirii, și altă dată altă dată. Totul a durat aproximativ până în vara aceasta. Apoi fata mi-a spus că de fapt ea este credincioasă, nici nu mi-a văzut pozele, ea a spus că m-a înșelat iar băiatul ăla e un amic care a ales să o ajute, iar totul a fost făcut de tatăl ei. Lunile acestea când am depășit relativ trauma din liceu, și am descoperit trauma vârstei infantile, a început o a treia traumă, care se va întinde pe un număr indeterminat de ani, și este de fapt o tragedie greacă, Eschil, Sofocle, Euripide în același cap. Viața mea e neagră. Omul acesta a făcut ce a făcut ca să mă pedepsească, să mă chinuie, să mă distrugă și pentru că este bisexual. Eu tot acest timp, până luna august am crezut că a fost fata lui. Vă rog să mă iertați de ce prostii tot spun dar dacă nu spuneam plezneam. No, să mă pun la loc în pat și să încerc să dorm.


PS: Și, Marie, nu știu cum astă vară după ziua tatei, în ziua de sfântul Foca, zi în care am mers la consultație la Hunedoara, tot el a aranjat sa fiu intoxicat cu o substanța chimică, în mâncarea cumpărată, sau în apă și în noaptea aceea mi-a fost rău și la ora 5 dimineața am avut un acces de furie și mi-am agresat tatăl. Tatăl fetei pe care o iubesc e un om bogat care își permite orice și căruia i se permite orice de către societate și biserică.



                                     Capitolul 10

                                Moartea unui erou





1943, Cernăuți, catedrala mauro-bizantină

Elena: Da, Te iubesc, Mitule!

Preotul: Poți să săruți mireasa!

Dumitru: (în uniformă de căpitan al aviației române, cu batistă albă la piept. Privește vexat în jur, amuzat, și o ia pe Elena valsând-o în altar)

1944, București, început de bombardament american în mahala

Un copil țigan plin de sânge pe față, stă pe bordură și cântă la scripcă

Avion cu motor

Ia-mă și pe mine-n zbor

Du-mă-n țara stelelor

Să vezi cum îți dau omor

Elena, însărcinată, merge pe stradă cu două dintre surori și cu Dumitru.

Piți: Mergem la adăpost. Te așteptăm!

Dumitru: Pentru militari nu este adăpost.

Ica: Să ai grijă, auzi?

Dumitru: Ce grijă, fato? Sunt numai telegrafist și am mai făcut și răsboiul.

Elena: Trebuie să plecăm, iubite. Vezi să nu te puște americanii că e cam mare hardughia aia zburătoare.

Piți: Și tu te-ai făcut cam mare, Lena, ești mai plină ca un bombardier american.

Elena: Nici să nu-mi pomenești de blestemații ăia de nenorociți!

1944, August, comuna Bradu

Elena: (speriată cu un bebeluș în brațe) Ce-i?

Ica: (bucuroasă) A venit Mitu!

Elena: (tace)

Piți: Ce-i Leno nu te simți bine, n-auzi că ți-o venit iubitul?

Elena: Dumitru?!

Piți: Ha, da’ cum ai vrea să-l cheme, Lawrence al Arabiei?

Elena: Nu vreau să-l văd…

Piți: (serioasă) Ce-ai, iar te-apucă? Elena!

Elena: Nu vreau să-l văd!

Ica: Eleno, plânge…

Elena: Nu – nu vreau să-l văd.

Ica: Vrea să-și vadă copilul…

Elena: Constantin nu e copilul lui.

Ica: De ce vorbești ca o proastă? Al cui e?

Elena: Al lui Lawrence al Arabiei.

Piți: (cu un ton schimbat) Dumnezeu să-ți ajute să-ți aduci aminte că mai ai și familie.

Elena: (obraznică) Am familie!

Ica: Și Mitu? El nu are familie?

Elena: Căpitan veteran Dumitru Constantinescu nu are familie.

Piți: Ești o proastă.

1965, Spitalul Militar, București

Medicul Reanimare Ștefan: (zâmbind) Sunteți bine?

Dumitru: (trezindu-se) Nu știu. Ce s-a întâmplat tovarășe doctor?

Medicul Reanimare Ștefan: Traumatism balistic în tâmpla stângă, să trăiți domnule căpitan.

Dumitru: Pot să mă ridic?

Medicul Reanimare Ștefan: Încă nu, desigur. Sunteți pe perfuzie. Dormiți…

Doctorul psihiatru emerit Elefterescu: Unde e?…

Medicul Reanimare Ștefan: Tovarășul doctor Achenache va veni îndată.

Doctorul psihiatru emerit Elefterescu: (tace)

Medicul Reanimare Ștefan: Aici…

Dumitru: Dumneavoastră sunteți domnul doctor?

Medicul psihiatru emerit Elefterescu: Da… Îl transferăm îndată tovarășe Ștefan. Nu trebuie să vă mai bateți capul cu tovarășul căpitan.

Medicul Reanimare Ștefan: ( anunțând) A sosit tovarășul doctor.


Tovarășul doctor psihiatru și psiholog Achenache: (un domn de o vârstă incertă, dar tânăr și cu ochii zâmbitori) Am sosit.

(Elefterescu îl privește)

Elefterescu: (aparte, către Medicul Ștefan, pe chipul căruia se poate citi o reacție de întristare profundă) Vrăjitorul…

Elefterescu: (afabil) Bună dimineața tovarășe doctor. Vă asigur că nu era nevoie să vă deranjați iar. (privind contrariat către Medic) Deci, ce facem?

Medicul Ștefan: (întorcându-se spre Dumitru care se află întins în pat) Tovarășe căpitan, acești doi doctori au venit să vă ajute să treceți acest moment greu.

Dumitru: (trist) Cine sunt acești doi doctori?

Medicul Ștefan: (cu blândețe) Păi, avem medic psihiatru emerit, tovarășul Elefterescu și medic psihiatru/ psiholog Simion Achenache.

Dumitru: (derutat) Și eu ce trebuie să fac?

Elefterescu: (imperceptibil, dă din cap a exasperare)

Medicul: Tovarășe căpitan, acești doi tovarăși vor să vă ajute. Puteți să mergeți la spitalul cu tradiție unde practică tovarășul doctor Elefterescu sau puteți să primiți asistența ceva mai modestă a tovarășului Achenache. E decizia dumneavoastră, trebuie să alegeți, însă criteriile…

Dumitru: Am un singur criteriu. Care dintre ei mă iubește?

Elefterescu: (zâmbind copilărește) Te iubesc.

Dumitru: (privind la Achenache)

Achenache: Nu te cunosc, domnule Constantinescu.

(Dumitru începe să plângă)

Elefterescu: Nu vorbești serios!

Achenache: Tovarășe doctor emerit, acest om nu e un om obișnuit. E un erou! E un om care a trebuit să treacă pentru patrie prin lucruri pe care cei mai mulți chiar, în București, nu le-au trăit. Lăsat la vatră la 6 august 1944. Vă amintiți bombardamentul? Domnule acest om e un simbol al patriei noastre.

Elefterescu: (plictisit) Îmi amintesc bombardamentul, cred că mi-l amintesc mai bine ca dumneata. Deci? Fă cum vrei. Iar.

Achenachi: (trist) Si-a pierdut picioarele. Un erou, domnule.




„The preceding is not authorized by Prt. Putin.

Any references to Prt. Putin are commentary.”

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+