De la stânga la dreapta
Texte Teoretice
Boris M. Marian
iunie 3, 2017
0

De la stânga la dreapta

Motto – Într-o clasă frumoasă, fără portrete, numai băieți și fete, zise unul, cirip- cirip, aș vrea să mă fac  circar, cum zise , așa se făcu, în curte se afla un circ. Cu balerine urcate pe frânghii, picioare subțiri, grațioase. Zise altul – ham-ham,  aș vrea să mă fac brahman, nu termină că India era la picioarele lui, cântece, dansuri, se termină cu un foc bengal. Cizmar aș vrea să fiu, precum mi-au fost strămoșii, dar  duhul rău îl făcu vultur peste Carpați, apoi toți tăcură și scena se scufundă în beznă. Aplauze de peste tot, părinții lăcrimau, flori zburau de peste tot și nimeni nu observă că  personajele din piesă deveneau păsări  pe care le împușcau niște vânători abia sosiți în oraș. Toate cercurile deveniră moi, sângele curgea din cer de parcă nu mai exista apă. Cu ochi tulburi noii sosiți își făceau datoria. Lașitate? Îndrăzneală? Ciort znaiet, înjură unul. Numai o pereche de îndrăgostiți se refugie în constelația Vega.

( autor anonim)

 

Trăim un început de veac, după un altul care a fost cel mai sângeros în istorie. Judecăm trecutul, căutăm soluții, vorbim despre dreapta, stânga, democrație, totalitarism, părerile sunt diverse precum constelațiile pe cer. Imigranți, teroriști, globaliști, nostalgici  fascițti ori comuniști, religioși, mistici, atei, etc. Social-democrația europeană, laburismul britanic, pragmatismul american, neo-imperialismul rusesc, islamismul extremist, câte soluții, câte erori? Despre centrismul radical al lui Tony Blair s-a discutat cu multă și justificată ironie. Dar nici alte variante nu au venit cu soluții. În Franța, Italia oscilațiile de la stânga la dreapta și înapoi au fost periodice și fără efecte majore. Statul intervenționist în economie, cultură, sănătate publică este încă de dorit, dar finanțele au ultimul cuvânt. Problemele sociale revin cu tot mai multă intensitate. Nu știm în ce măsură Primul Război Mondial a fost provocat de chestiunea socială, dar al Doilea Război  a avut un substrat social greu de ignorat. Nu s-a rezolvat nimic, nazismul și apoi comunismul ca sisteme politice s-au prăbușit la un interval de circa jumătate de secol. De fapt totalitarismul  nazist și comunist s-au compromis , se pare, definitiv. Iar democrația este un câmp larg cu multe lumini și umbre. America pare mai stabilă ca sistem democratic, însă problemele sociale sunt mereu la ordinea zilei. Apoi  xenofobia, cu corolarul ei, antisemitismul ( antievreism, anti-iudaism, anti-israelism) sunt prezente și tot mai agresive, ceea ce denotă un fapt cunoscut,  lecțiile istoriei – oricât de sângeroase – nu se învață în profunzime. Războiul rece despre care s-a crezut că a fost depășit, revine cu alte arme – tehnica avansată, cibernetica sofisticastă , șantajul venit de la state sau grupări ce păreau slabe. Aproape în fiecare zi, undeva apare un atentat, de multe ori nu se cunosc nici autorii reali, nici jocurile ascunse ale marilor puteri. Astăzi Henry Kissinger,  poatre unul dintre cei mai abili politicieni în domeniul extern, în urmă cu decenii,  nu mai este un exemplu, iluziile compromisurilor se spulberă treptat. Pericolul  unei confruntări directe americano- sovietice ( ruse)  devine tot mai îndepărtat, alte forțe se intercalează, comuniștii – agenți secreți în SUA, în alte țări, au fost înlocuiți cu aslte tipuri de „cârtițe”, iar  extremismul islamic  își creează propriile mijloace de subminare.  Secularul spectru creat   de antisemiții „clasici” cu „complotul mondial evreiesc” este tot mai puțin credibil, devine o caricatură ce amintește de propaganda lui Goebbels. Statul Israel ,  existența sa și modul de a se apăra sunt doar false motive de „mobilizare”, în fond  – antiamericană. De aceea Rusia sprijină pe față și camuflat multe grupări extremiste antiamericane. China și Japonia sunt interesate mai mult de dezvoltarea propriilor economii, politica este doar un mijloc, nu un scop de dominație. Căderea blocului sovietic  a avut și are efecte de lungă durată – unele state, cum este și România, mai au mulți pași de „alergat” pentru a intra în plutonul de mijloc. Blocul sovietic a mascat oarecum gravele probleme economice și sociale din țările membre. Cuba așteaptă , probabil, o revigorare, Coreea de Nord se apropie de o catastrofă iminentă sau de o izolare totală. Despre Mongolia, Vietnam nu se știu prea multe, cel puțin subsemnatul nu am informații. În Europa  de Vest și Centrală, Germania dă tonul, este cea mai activă în mai toate domeniile, urmată de Franța care suferă de  vechi traume lăsate de cele două războaie mondiale, ca și de asimilarea imigrației din lumea fostelor colonii și acum din multe țări asiatice și africane.  Ca un ultim refugiu  teoretic al acestei scurte intervenții, mă voi referi la soarta marxismului, această „stafie” născută din Manifestul Partidului Comunist al lui Marx și Engels.  Marxismul nu este nici religie, nici știință, este o sinteză a unor idei cumulate de-alungul istoriei, chiar dinainte de creștinism, cu care are unele tangențe istorice. Dacă fascismul este un avorton al secolului XX, marxismul, tot un „copil”  handicapat, și-a propus rezolvarea revoluționară a tuturor problemelor sociale, economice,  culturale .  Absurditatea  Manifestului amintit constă în  alegerea proletariatului ca factor de realizare a obiectivelor majore propuse, mai mult, nu pe căi democratice, deși ulterior a fost inventată noțiunea hilară de democrație socialistă ( populară) , ci prin dictatură. Iar orice dictatură numai despre normalitate nu amintește. Este identică ori similară cu tratare unui bolnav prin înlănțuire sau schingiuire. Și așa a și fost. Comuna din Paris, apoi revoluția bolșevică, stalinismul și toate dictaturile de acest tip au adus uriașe jertfe umane pe care nici politica genocidară – holocaustică a nazismului nu le-a egalat ca număr de victime. Citind  pe Soljenițîn, Șalamov, care au trecut prin Gulag, apoi pe teoreticienii anticomuniști și antifasciști, Hanna Arendt, Furet, Koestler, Kolakowski, Semprun, Souvarine, Manes Sperber, mulți alții din secolul XX, înțelegem că „banalitatea răului”  este o parabolă genială formulată de Arendt – un călău nu este nici prost, nici inteligent, este o „creație”  sau autocreație fără legătură cu o finalitate logică. În anumite condiții, o ființă umană, apoi o masă umană ( v. și Elias Canetti) pot deveni unelte în mâna unui „vrăjitor”  nevăzut. Nu vrem să fim mistici, dar  multe crime întrec orice imaginație normală, deși asasinii pot fi , aparent, foarte banali. Sperăm că istoria nu ne va mai confrunta cu asemenea „condiții”  și specimene.

BORIS MARIAN

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+