Dl.Geo
Proza Scurta
Macrivio
decembrie 1, 2016
3

În fiecare după amiază la familia Stere era mare vânzolează. Și asta nu datorită faptului că vecinele si surorile d-nei Venera se dădeau în vânt după pișcoturile cu aromă de scorțișoară și după cafeaua tare pe care le serveau acolo. Era ceva mai mult. Eram destul de distrată cânt aterizam și eu între hohotelile lor malefice. Parcă aveam amețeli de cap. Dar, ce e drept îmi treceau repede, tare bună la gust era cafeaua aia. Nu știu de ce mergeam pe acolo, cert e că mă simțeam oarecum manipulată de gândul că nu aș vrea să creadă că sunt o lașă, deși nu aprobam nici cincizeci la sută din ce se discuta pe acolo. Mă atrăgea ușa apartamentului de sub mine ca o capcană. Intram destul de des. Eram totuși cu adevărat jenată de unele apropouri ale distinselor doamne Geta și Victoria, pensionare, cunoștințe apropiate de-ale d-nei Venera, cărora, nu știu de ce, li se spuneau „mătuși”.

Observațiile nasoale erau cele care băteau apropo la o virtuală relație pe care aș ave-o „chipurile”, cu Geo al lor. De ce? De fapt, nu vreau să mă explic, știu doar că eram sigură pe mine, că în veci n-aș fi ieșit cu ăla în oraș, unde pui că aveam și eu metehnele mele: îmi doream un bărbat arogant, și asta recunosc decât acum, căci, pe atunci, nu eram în stare să-mi dau seama. Da, admiram băieții cu „coaie”, ca să zic așa.

Femeile astea ajunseseră să mă obsedeze, și, ca o muscă biată, cădeam mereu la întâlnirea cu ele, unde numai bine nu mă simțeam, dar nici n-aveam parcă motiv șau tupeu să mă ridic să plec. Mai mult, deși n-am fumat cât eram în liceu, când era destul de cool să te ascunzi prin buzi să tragi niște fumuri, fumam acum cu ele. Și ele scoteau de la mine, cuvintele alea pe care nici în ruptul capului nu le-aș mai repeta, ca să fiu mai succintă, era vorba de fel de fel de bârfe.  Victoria era femeie de servici la liceul din deal. Ea știa tot ce mișcă pe la noi prin Topoloveni.

Când venea cu o știre nouă ea se îmbrăca adecvat, pe bune, nu e ușor de crezut asta. Dar o dată când veni vorba de secretara de la Serviciul de apă și canal, ea se îmbrăca cu egări mulați elastici și cu cizme pe picior, lungi și înalte, cu curul ei rorund ca un capac de veceu se tot mișca prin cameră, naiba știe ce, scuturându-și de sub tâțe bluza cu imprimeul ca din blană de tigru.

Urma scâboșenia, ea ne spunea cu lux și amănunte cum în fața curții ei, se oprește o mașină tip limuzină și cum din colțul geamului o după amiază întreagă se putea delecta datorită diverselor poziții.

În altă zi a venit cu o fustă lungă ca o draperie, cu o eșarfă pe cap, lipită de ceafă, și ne-a relatat cum vecina ei, nevasta lui Simeon Știrbu, a dus la biserică toate hainele din dulap, nu pentru că voia să i se sfințească, ci pentru ca să le lase acolo până ce va putea să scape de gândacii de pat. În fine, poveștile erau de diverse dimensiuni și de diverse profunzimi, cert este că ea le trăia și le simțea cu mare ardoare. Oricât de multe bârfe ar fi menționat doamnele mele, după  oră ca un făcut, se aruncau cu ciocurile lor rujate, asupra doamnei Venera, luând-o cu laude și periaje subtile, dându-i sfaturi care ar putea să-i folosească fiului în viitor.

-Și ce vreți, dragă, dacă de a lui Feteleașca nu-i place, cu care o tot povestit de ceva vreme, doar n-o să mă duc cu el de mână, să i-o cer eu.

-Venera, dragă, nu mă refer la faptul că nu i-o fi plăcând de aia și de aia. Mă refer la faptul că ar trebui să-l pui să-și strângă ceva bani, să-și ia o mașină, ori măcar să-și comande  niște cămăși mai acătări. Ieri ți l-am văzut cu gulerul ros pe la spate.

-N-o păi, spune-mi tu cu ce bani dragă, de abia îmi ajunge pensia să mai fac câte două feluri la amiază, noroc că mai prindem câte-o reducere la supermarket. A, știi că mi-am luat conserve de roșii cu 1 leu cincizeci, da am stat la coadă eu jumate de oră și băiatu-mio încă jumate. Fi-r-ar să fie, mă duc să mă uit, mi se pare că ciorba că-mi dă în foc, serviți, dragă, nu așteptați să vă tot îmbii.

-Păi, de ce n-ai spus ceva, dragă, îmi trebuia și mie…

Nu mai stăteau mult, uitau și de Geo, nu înainte să-mi bată apropo că nu mi-ar fi rău să mă cocoșească. Ha, ha, le ziceam, le întorceam fundu și plecam, nu însă fără un gust amar.

Nu plecau bine dragele doamne, că D-na Venera îl chema pe fiu-so de la televizor:

-Vezi bine , mă prostule că te-au văzut cu cămașă murdară pe tine, ruptă și vai de capul tău, mă trăsnească Sfântu dacă te mai las eu să te duci tu pe unde te taie capul. Treci și taie lemnele. Unde dracu fuseși tu deunăzi așa mocicoș, măi, derbedeule. Vezi, bagă de seamă, te trântești toată ziua cu curu pe pat la televizor și strigi mama, mama vreau mâncare, vreau o bere, vreau aia, vreau cealaltă. Du-te și adu niște pâine graham, nu de aia albă, cum ai luat ultima dată, tu nu vezi că sunt constipată, fi-ți-ar telecomanda să-ți fie, nu te duci? dacă ți-am zis ceva, aia faci! Nu faci tu ce vrei! până aici ți-a fost! și,vezi, nu sta pe drumuri, ca ieri, o oră, că numa trebe să treci strada, cum să-ți mai explic, banii mei din pensioara mea nu-s ca să mi-i mănânci tu, îmi ajunge că îmi mănânci zilele.

Azi așa, mâine așa, poate nu chiar în toate zilele, lucrurile acelea importante, care Geo ar fi bine să le știe în tinerețe, chiar și în viață, erau derulate în discursuri orale susținute de o groază de experiență, fără ca cineva să noteze măcar vreun amărât de proces…să-i zicem verbal.

-Mama, tu de ce nu mergi la madam Venera, din când și când? întrebai odată.

-Atâta mi-ar mai trebui, zise ea.

Și asta mă pusese pe gânduri. D-na Geta era chiar simpatică, ea mi-a zis prima dată despre ciclu, ea m-a învățat să fac foi de prăjitură, întotdeauna o considerasem o femeie vajnică. Și, deși avea cele mai nașpa picioare, și se îmbrăca cu egări colorați mai mereu (de unde și apetența mea pentru pantaloni drepți și negri), avea ceva super, un curaj în fața noului, o încredere și o datașare de frică, cum mi-aș fi dorit să aibă mama. Asta poate fiindcă de nenumărate ori trebuia să facă față unui soț bețiv, gălăgios, bălos și duhnitor din cale afară.

Treaba e că în câteva luni d-na Venera se duse la cele sfinte. Mătușile, după ce îl ajutară pe Geo cu coroana și cu înmormântarea, să iasă totul frumos, cum și-ar fi dorit maică-sa, au con siderat că de acum trebuie să aibă mai multă grijă. Era Venera bună la făcut dulciuri, dar o mâncare ca lumea nu știa să facă, săracul băiat era numai piele și os. Săracul n-avea și el o vestă cu ce să iasă să taie lemnele. și mai ales că se apropia iarna și aveau inclusiv ele nevoie de agent termic. S-au hotărât să treacă zi de zi să-i gătească, să-i spele hainele, să-l tundă de era nevoie. Ele, într-adevăr se pricepeau de minune. În curând Geo era cel mai arătos băiat. Parfumat, prinsese și niște rotunduri în obraji.

Geta a dat sfoară în țară, că e liber, holtei, că e numai bune de însurat. Însă nu se arătase nicio fată nici liberă pentru el, dar nici demnă. Mă luară vreo două zile pe mine la interogatoriu, ce-i drept era o dată să ne sărutăm, când strângem prunele din curtea mătușii Vichi, dar cum e el așa mereu bosumflat și mai mereu impulsiv, mi-am tras un gând peste față ca un  duș rece și i-am zis să stea blând.  A urmat o adevărată campanie.

Măzușa Geta îl măsura din uneori cu privirea, alteori îl urmărea, temându-se ca nu cumva să necinstească pe vreuna, s-o lase cumva gravidă. Mătușica Victoria credea că nu s-a întâmplat nimic fiindcă ea a fost mai tot timpul ocupată, dar  începuse în decembrie să fie mai liberă. Se gândise că până Geo îi mai tăia ceva lemne și i le așeza, cel mai bine ar fi să meargă prin oraș, pe la diferite cunoștințe, că până la urmă o să-i găsească o fătucă. Seara, când se întorcea îi șoșotea lui Geo la ureche socotindu-i șansele. Era uneori îndoită, uneori victorioasă:

-A lui Simache mi-a ieșit în poartă, și era tare curioasă de tine, dar n-am vrut să-i arăt vreo poză, am zis că mai bine să vă vedeți față-n față.

-Pe drum fâța aia a lui Boancă, aia de merge cu pieptu ma ridicat, uite-așa, mi-a făcut un semn cu două degete, nu știu ce-a vrut să zică. Cine știe câți i-au tras ceasul, o, săraca, că nu mai e în toate mințile.

-Fata lui Stughe a zis cam cu nerușinare, „altă dată” tanti, da apoi să creadă ea, că nu eu mă duc eu la borșul ei, doar îi fac un mare favor, că și-așa e plină de bube sărmana.

-A lui Leti, vară mea, e asistentă, a lăsat-o fostu soț, ia mi-a lăsat numărul de telofon, mi-a zis că doar o singură condiție pune: să ai salar.

-Om mai vedea mâine.

Editeaza textul
1 vote, average: 1,00 out of 1 (1 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

3 Responses
  1. erata: vânzoleală( în loc de vânzoleală). Multumesc, d-le Alexandru:)

  2. am ras de m-am topit. mi-a placut si aia cu… fundu cu gust amar…

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+