Duminica ușilor
Proza Scurta
Draganoaia Alexandru
noiembrie 6, 2017
0

Anii optzeci…
-Nu știu… Of, Doamne, ce ne facem… E prea mare…Hai să-l păstrăm, vrei?
-În niciun caz, ne-am înțeles odată că nu, îi răspunse soțul… O să vină baba aia și o rezolvați într-un fel…
Bărbatul ieși înjurând și trântind ușa.
Baba a venit, a făcut ce a făcut, a plecat și, pe la miezul nopții s-a născut copilul…Viu… Este vânăt și plânge într-una fără ca cei doi să poată face ceva. Și-au dat seama că sunt într-o mare incurcătură. Pus langă colțul sobei într-o coajă de dovleac, trei zile a plâns. A patra zi plânsul a încetat. Vietatea și-a dat ultima suflare. L-au îngropat cu coajă cu tot în spatele casei, langă colț, sub o joardă de vie.

După ani și ani… La marginea satului, asta e casa, părăsită, pustie… Ăsta e colțul și asta e via sălbăticită…
Totuși, într-o zi iată-l pe soțul femeii urcând scările. Împinse cu piciorul ușa care se deschise cu scârțâit prelung. În mijlocul camerei, ceva ca o arătare: un bătran zace întins pe dușumea și un prunc îi plânge la căpătai.
Bărbatul cu glas tremurând, gâtuit:
-Tată, tu ești? Te știam mort…
Îi răspunse o voce ca de pe altă lume.
-Sunt mort-îngropat dar nu pot de pruncul tău avortat.

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+