Guvernanta
Proza Scurta
Veronica Baciu
ianuarie 4, 2017
0

     Deschise larg  fereastra din bucătărie .Pentru că se trezise mai târziu nu apucase să facă ea cafeaua –acel lucru care-i reușea întotdeaua – așa că-și  turnă, cu recunoștință  pentru cel care se ostenise, ceea ce mai rămăsese  în vasul cafetierei . Era destul de târziu . Nu se mai trezise de mult așa, în legea ei,  fără să țină cont de programul acelei zile.Tocmai pentru că dormise buștean acum își  simțea mintea golită ,avea nevoie  de un reper  pentru a face legătura între ziua de ieri  și cea  pe care  avea s-o înceapă. În dimineața asta  pielea  parcă-i strălucea. Își simțea trupul mătăsos, înfășurat în pijamaua de mătase mov pe care și-o cumpărase cu câteva zile dintr-un  mall, la insistențele lui Matei . Se simțea bine, se simțea mai frumoasă decât în alte dimineți, în care nu simțea decât povara unei noi zile și teama că n-o să facă față încercărilor care o așteaptă .

Trăise atâta timp cu teroarea că nu face lucrurile cum trebuie, că în scurt timp Ștefan, cu duritatea pe care o afișase de la început, o să-i spună scurt și fără menajamente,  că nu mai are nevoie de serviciile ei . Copiii oricum n-o plăcuseră. Îi răspundeau cu rezistență și nepăsare la încercările ei de apropiere. Nu păreau dispusi la concesii în privința stângăciilor și chiar nepriceperii ei de a  îngriji, dintr-o dată, de o casa și doi copii. .N-o încurajase nimeni, mai mult, n-o scutiseră de jigniri și priviri de-a dreptul umilitoare. Pentru ei fusese o sălbăticiune coborâtă din copac, în mijlocul lor, care mai avea și pretenția să conviețuiască cu ei, chiar să fie ascultată . Nici Ștefan nu cred că vedea lucrurile cu mult mai altfel, doar faptul că era un om matur, trecut prin viață, îl făcea să aibă mai multă răbdare, să fie mai tolerant, sau simplul fapt că avea nevoie, că deja nu mai făcea față cu toate, iar încercarea de a găsi pe altcineva deja îl aducea la disperare …Așa, în condițiile astea, și nu fără  tot felul de discuții și tocmeli, acceptase propunerea lui Telu, mecanicul care se ocupa de mulți ani de mașina lui și care îi știa situația și necazurile, de a  primi în casa lui o femeie  care să se ocupe de tot ce nu putea să facă el . “Domn’ căpitan,  e verișoară cu nevastă-mea ..fată cuminte ,necăjită, știe ce e munca  și nu cred că face fasoane …îmi spuneți mie dacă ….” . Pe  Telu îl știa de peste douăzeci  de ani ,de când se mutaseră  în noul  lor  apartament  din Militari, după nașterea primului copil, Matei. Frumoasa lui soție, proaspăta mămică și deja cunoscuta  avocată, Magdalena Braniște,  hotărâse că vechiul apartament  cu două camere din Balta Albă nu mai corespunde noului lor statut de părinți responsabili și  familie cu perspective. Magda, așa cum îi spunea toată lumea, era o femeie ambițioasă, care rezolva eficient tot ceea ce-și punea în gând, cu mari pretenții legate de carieră și de statutul ei social. Era ardeleancă  și fiică de preot.  Ștefan nu se împotrivise, deși trăiseră ani frumoși acolo și majoritatea prietenilor lui stăteau prin zonă. Prietenii lui nu erau toți și prietenii soției. Magda avea alte gusturi în materie de prieteni, era mai puțin iertătoare cu ei și de aceea îi schimba mereu .În pus, întotdeauna îi lăsa ei privilegiul de-a lua hotărâri, îngropat fiind până peste cap cu îndatoririle de serviciu .

 Lucrurile aveau să se schimbe curând… Pe măsură ce se instalau mai bine în noul apartament și se  adaptau noului cartier începuse să apară stresul legat de creșterea copilului, de împărțirea atribuțiilor, amândoi fiind oameni legați de carieră și care nu puteau renunța, sub nici un chip, la viața socială, mai ales Magda. Matei a fost crescut mai mult de bunica din Bârlad, mama lui Ștefan, cu toate ifosele Magdei  că ar fi vrut să-și crească singură copilul, după principiile ei .

Începuseră să se îndepărteze unul de altul, erau din ce în ce mai ocupați și  în timpul scurt pe care-l mai petreceau împreună fie nu mai simțeau nevoia să-și spună totul ca altădată, fie se certau pe seama copilului și a nemulțumirilor Magdei față de părinții lui Ștefan .Magda devenea din ce în ce mai greu de mulțumit, preocupată mai tot timpul de ambiții exterioare  căminului lor.

Încercările lui Ștefan de a o recucerii, cu gândul  la anii frumoși ai începuturilor și la planurile pe care și le făcuseră împreuna s-au soldat cu a doua sarcină  a  Magdei. Luată  pe nepregătite, respingând  ideea că ar putea să facă ceva împotriva  voinței ei,  Magda a acceptat până la urmă sarcina, nu fără reproșuri și accese de furie la adresa  lui Ștefan și a întregii educații  pe care niște învățători modești și cu frică de D-zeu i-o dăduseră .Frica de D-zeu, deși era fiică de preot, nu funcționa la Magda. Mai degrabă  pretențiile de oameni cu stare care așteaptă  de la ceilalți  să   le fie recunoscută  prestanța, cu orice  preț, cântărea în educația Magdei .

Lucrurile se complicau în viața lor de familie, odată ce sarcina creștea și Magda se gândea la ce urmează: concediu de maternitate, alăptat, vizite mai dese ale socrilor, căci ai ei , preferau telefoanele, urările prefăcute ale cunoscuților și toate acestea tocmai acum când cariera ei luase un mare avant .Lucrurile nu se potriveau de data asta cum vrea ea și pentru asta, ea cea care nu lăsa nimic la întâmplare, simțea o mare frustrare. Matei creștea frumos. Era un copil sănătos și plin de energie și ,așa cum era firesc, foarte atașat de bunici, deși mânuțele lui grăsuțe căutau disperat îmbrățișarea părinților atunci când îi avea. ” Ce bine ar fi să faceți o fetiță, Ștefane !” spunea mama lui Ștefan neștiind frământările din casa lor, dar simțind, cu sufletul ei de mama , că Ștefan nu mai are bucuria de altădată în suflet .

După ce în ultimele luni de sarcină a stat mai mult internată în spital, într-un decembrie  geros și  fără  pic de zapadă  se născu  Sofia, o fetiță firavă, cu mici  probleme la naștere și care se pare că se adapta mai greu la noile condiții de viață . Matei o privea foarte circumspect, neînțelegând legătura lui cu această ființă mica, roșie, cu câțiva zulufi rebeli răsăriți în creștetul capului, o bucățică de carne căreia toată lumea îi acorda importanță.

De venirea pe lume a Sofiei cel mai mult se bucura Ștefan. Uitase de toate  frământările și îndoielile și o privea topit de fericire și de speranță, de parcă de bucățica asta de carne atârna izbăvirea familiei lui .Cel mai mult iși dorea de fapt liniște . Să uite amândoi toate neîntelegerile și să se așeze în liniștea de după furtună având-o în față pe Sofia, mai ales că Magda decretase dinainte de a naște că-și va asuma de una singură rolul de mama . Ștefan nu putea decât să se bucure, deși undeva în mintea lui mai apăreau îndoieli  în privința deciziilor Magdei. Nu și-o imagina în postura de mamă dedicată scutecelor, chiar dacă știa că-și iubește copiii, în felul ei, posesiv. Din modul în care o privea pe Sofia, Ștefan simțea că  ceva se schimbase în ea, ceea ce-i da speranța  unui nou început .

Într-adevăr, conștientă că Sofia avea nevoie de ea și că, de fapt, Ștefan era singurul bărbat pe care-l iubise, Magda se mai domolise. Schimbarea ei nu a dat semne de îngrijorare la început . Era mai mult singură cu fetița, ieșea destul de rar și atunci acuza o mare oboseală . Uneori, seara, când se așezau la masa din bucătărie și Ștefan încerca s-o înveselească cu tot felul povești de pe la unitate sau auzite de pe la unul și altul, o surprindea absentă  și într-adevăr din ce în ce mai vlăguită .Slăbise mult după sarcină, dar toată lumea știa că face efortul să revină la măsurile ei de dinainte de sarcină, așa că nimeni nu se alarmase . Ștefan hotărî să-i găsească o bonă care s-o ajute cu copilul, cel puțin să-i stea la dispoziție cu ce avea nevoie .De la  o zi la alta devenea din ce în ce mai apatică,  făcea totul mecanic, puține erau lucrurile care îi mai stârneau interesul .

La început a fost depresia pe care primul medic consultat a pus-o pe seama stresului post natal, dar după tratament, spihoterapie, câteva săptămâni la munte, lucrurile n-au părut că se îmbunătățesc, dimpotrivă .Magda nu mai mânca aproape nimic, avea  nevoie de ajutor și să se îmbrace, când Ștefan, după o perioadă în care a fost de acord să stea la  părinții ei, a hotărât s-o aducă acasă pentru alte și alte investigații .Până la urmă medicii au dat verdictul, orientați de ultimele simptome  pe care le manifesta Magda: tumoră inoperabilă, lob frontal stâng .Totul a căzut ca un trăznet .Ștefan era năucit. Apoi a fost furios, pe el, pe toată lumea . Ar fi urlat zile și nopți în șir, ar fi spulberat totul în calea lui dintr-o singură lovitură …simțea nevoia să spargă, să lovească, să distrugă tutul în jurul lui pentru că toate își pierduseră rostul .Nu-l mai interesa nimic. După furie, a venit revolta, apoi, pe măsură ce  starea Magdei se degrada tot mai mult, a urmat durerea care năucește, anihilează totul . Sofia era atât de mică și de neajutorată, că n-a păstrat în memoria ei nimic din aceste vremuri, dar Matei, care avea  aproape patru ani, a înțeles că ceva grav se întâmplă din moment ce nu avea voie să vorbească prea tare  și mai ales să pună toate întrebările care-i veneau în minte. O avea tot pe bunica, acolo unde era obișnuit s-o găsească pe mami .”Acum tot îmi este dor de ea!” spusese într-o seară,  înainte de culcare . În noaptea aceea, cu puțin după miezul nopții, Magda a murit la spital .  Ștefan a rămas în urmă,  istovit și pustiu .

Perioada care a urmat a fost și mai  grea .Unde credea că e la capătul puterilor și că,  fiind deja un om distrus, nu avea ce să i se întâmple mai rău, au urmat dezorientarea și lipsa de determinare în a se adapta la noua realitate, copiii,  datoriile cu care rămăsese în urma eforturilor disperate de a-și salva soția de la moarte,  problemele de sănătate ale mamei. La cei 74 de ani, doamna Petrescu  nu mai putea să facă față situației în care se afla fiul ei, cu toată îngrijorarea ei de mamă pe care nu a incetat nici o clipă să i-o arăte. Familia Magdei se retrăsase în durerea ei, afișând prestanța de mare clasă a familiei și uitând că cei doi copii sunt tot ce-a mai rămas în urma ei . Socotelile între Ștefan și familia Magdei, odată cu moartea ei,  păreau definitiv încheiate  . 

                                                                 ***

Trezită ca din somn, tresări la chemarea zgomotoasă a lui Matei : “Anaaa ,unde esti ?”Era gălăgie mare atunci când Matei era acasă. Mereu agitat și entuziasmat de ceva, trăia cu intensitate orice lucru petrecut la școală sau oriunde iși petrecea timpul și, slavă domnului,  era un copil foarte ocupat . Dimineața era la școală, după amiaza la tenis sau la chitară, o dată pe săptămână mergea  la clubul de teatru și nici in weekend nu era întotdeauna liber .Îi privi fața care radia de fericire și uită instantaneu de gândurile care o încercau dinspre trecut .Parcă ar fi vrut să-i spună : “:hei, eu sunt aici și am nevoie de tine !” Pusă  la dispoziția lor,  la început de nevoie, copiii deveniseră pe nesimțite parte din viața ei .De fapt,  singura ei viață erau cei doi copii și rostul casei în care trăia de aproape șapte ani .În șapte ani trăise și văzuse multe, participase vrând –nevrând la toate evenimentele familiei, știa mai bine decât Ștefan micile sau marile lor problem, ce le lipsește și ce iși doresc .Nu fără să exercite o anumită autoritate asupra ei cât și a copiilor, Ștefan îi cedase încetul cu încetul mare parte din atribuțiile lui . Copiii  simțeau ca pe un fapt cât se poate de firesc să facă totul cu Ana, să stea cel mai mult cu Ana,  Anei să-i spună în primul rând problemele lor . Ana era tot timpul disponibilă.

Ascultând sporovăielile lui Matei despre filmul documentar pe care-l pregătea împreună cu câțiva, se apucă să pregătească micul-dejun al copiilor, gândindu-se  la mutrișoara somnoroasă a Sofiei care urma să-și facă apariția. Era sâmbătă și era ziua ei administrativă. Reușise în cei șapte ani, decând era acolo să-și ordoneze treburile și îndatoririle încât să nu aibă reproșuri  nici din partea copiilor, nici a lui Ștefan. E drept că Ștefan nu-i reproșase niciodată nimic, dar fără să-i spună simțea când e mulțumit și când lăsa lucrurile să se îndrepte de la sine. Se simțea așa de bine și era așa de satisfăcută când toate erau bine rânduite  în  casă, copiii iși vedeau fericiți de jocurile lor și reușea să-și facă  timp  și  pentru ea .

Nu fusese așa de la început …trecuseră șapte ani decând  începuse o viață noua  în casa asta și, D-zeu îi e martor că, la început i-a fost cumplit de greu .După moartea mamei ei, rămasă singură,  fără nici o slujbă, în casa părintească,  nu știa încotro s-o apuce. Așa că, pustiul de bine pe care se gândea să i-l  facă nea Telu era  pentru ea  oricum mai bun decât nimic .O speria însă îngrozitor Bucureștiul pe care-l mai văzuse o dată sau de două ori copil fiind. Nu-și amintea decât viermuiala de mașini și oameni pe străzi, forfota continuă și, undeva,  într-un colț de memorie, vedea niște șine de cale ferată  pe care trebuia să le traverseze de mână cu mama ei, urmată de taică-său care se clătina dupa o beție începută în zorii zilei . Veneau de la un botez, nuntă sau ce-o fi fost, ocazie cu care se întâlneau toate rubedeniile și, bineînțeles, tată-său  nu scăpa momentul să-și dea în petic, spre deliciul celor care nu-l vedeau în fiecare zi  și amărăciunea resemnată a maică-si . Maică-sa o trăgea de mână și o îndemna să pășească repede pentru că se auzea țignalul unui tren în depărtare și mai aveau ceva drum de parcurs până la zona de siguranță  pentru călători .

 La început totul fusese un coșmar pentru ea. Dacă mașina de spălat, robotul de bucătărie și alte dotări ale casei, în care se afla ca menajeră, fuseseră mici capcane, să ieși afară din apartament, în jungla de pe străzi, din magazine, din piețe, din diferite locații  în care trebuia să ducă copiii sau să  ia copiii, astea fuseseră adevărate obstacole de netrecut …De câte ori plângea și tremura de încordare când traversa strada sau când trebuia să folosească metroul pe linii pe care nu-l mai folosise !…dacă nu de aici trebuia să-l ia, dacă coboară și nu știe pe unde să iasă la suprafață și ajunge într-o altă direcție ? Numai gândul la chelia asudată și figura grohăitoare a lui nea Telu sau la permanentul vopsit și unghiile mereu lăcuite ale matușii Nelii, la satisfacția care se citea pe  chipul lor ori de cate ori realizau ascendentul pe care-l aveau în fața ei, o împingeau  să meargă mai departe, să aibă  răbdare  și să  se antreneze  într-un fel  de maraton  cu ea însăși . Trebuia să se  adapteze,  să  se  integreze  în ritmurile acestui oraș .

De la început o ajutaseră copiii, pe ei îi făcuse părtași  ai neputințelor ei disperate pentru că trebuia să ducă  la îndeplinire, în fiecare zi,  ceea ce avea de făcut și de asta depindeau și ei .Ana era o bonă- menajeră și femeie bună  la toate  mai altfel, nu numai pentru că pe umerii ei erau toate, dar și pentru că de la început casa asta a fost și acoperișul ei de zi cu zi. Cum intrai în apartament, pe partea dreaptă a vestibulului, era camera ei, cea mai mică și cea mai simplu mobilată, dar însuflețită de neliniștile, lacrimile, îndoielile și mai apoi răgazurile ei de liniște și reverii dulci-amare din copilărie, de acasă …Ștefan era absentul . Absentul permanent de zi iar, uneori, nu foarte des, de noapte, Sigur că-și  rezevase anumite îndatoriri, cel mai sigur că știa tot ce se întâmpla în casă . În felul lui milităros și tandru în același timp era autoritatea și puntea de siguranța a copiilor, era cel care hotăra, care acorda permisiuni, pedepsea și aproba .Tot el era cel care-și asigura  o anumită rezervă, cu bună știință sau nu. Asta nu putea să afirme,  Ana, dar realiza uneori că face lucruri cu o anumita intenție, că știe să le plănuiască și nu dă greș în privința efectelor scontate …

Părea, cel puțin fizic, un om puternic, încă tânăr, deși părul îi încărunțise de mult . Vorbea cu măsură și atunci apăsa cuvintele ca să nu fie nevoie să mai întărească ceva, cu economie și eficiență. Până la urmă se dovedise, cel puțin în treburile exterioare, eficient. Datorită Anei rezolvase multe din problemele lui și gândise că atâta timp cât copiii sunt încă mici și nu-i solicită într-atât atenția poate să se ocupe mai mult de carieră .Între timp devenise șef de stat major, funcție pe care o îndeplinea cu mare dăruire și, după ce-și  dăduse un doctorat,  acum  era titular la catedra de  “Rezistența materialelor” a  Academiei Militare. În tot acest parcurs profesional familia n-a fost implicată  nicicum .Copiii abia dacă aflau câte ceva și asta mai mult Matei spre deosebire de Sofia …pentru ea munca tatalui ei era ceva foarte abstract și lipsit de interes . Interesată era de studiile Anei care mai  încheiase un an universitar și se pregătea de cel  în care urma să-și ia licența în psihologie și să  aleagă  un domeniu de master.

Sofia știa programul fiecărei zile de cursuri al Anei pentru că aducea restricții în programul ei. Era foarte încântată totuși când Ana o lua cu ea și-o plimba pe holurile răcoroase și austere ale facultății, îi arăta sălile de curs, biblioteca, o prezenta colegilor  care o alintau pentru drăgălășenia ei de copil cu bucle blonde și ochi mari, albaștri. Era o alintată și cel mai mult tânjea, bineînțeles, după tatăl ei .

După ce așeză tot ceea ce trebuia pe masă și ignoră mâțâielile Sofiei, se gândi, nu fără îngrijorare, că este deja târziu și mai are atâtea de făcut. Trebuia să facă  cumpărăturile, să facă puțină ordine în camerele copiilor, în bucătarie și pentru masa de prânz să facă ceva ușor, rapid,  fără complicații  .O parte din treburi și le făcuse cu o seară înainte după ce copiii luasera cina și deja trecuseră la preocupările lor de weekend. Peste foarte puțin timp copiii intrau în vacanța de vară.. Scăpată de grija examenelor, intra și ea în jocul lor, gândindu-se la vacanță și la promisiunile ei .

În timp ce încerca s-o ademenească pe Sofia cu niște tarte cu fructe, facute cu o zi înainte, Ana realiză că se auzea ceva dinspre ușa de la intrare, zgomotul obișnuit al cheilor în ușă …ușa se deschise  și în pragul bucătăriei, după  un moment scurt, apăru Ștefan . Părea oboist, dar fața i se lumină la vederea copiilor .Îi luase pe toți prin surprindere pentru că-l așteptau  tocmai seara. Planurile erau făcute fără el .Copiii uitară de mâncare și-i puseră tot felul de întrebări . Ana, setată pe treburile ei și obișnuită, în absența lui, să se poarte fără nici un fel de constrângeri, acum se simți dintr-o dată încordată, parcă ar fi uitat să-și intre-n rol, să-și activeze cenzura pe care ea singură și-o impusese în  relația cu Ștefan, mai ales atunci când în preajmă erau și copiii. Tot Ștefan o scoase din încurcătură spunându-i vesel  că-i e foame  și,  privind-o cu subînțeles, spuse pentru copii că cine face nazuri la mâncare rămâne toată  ziua acasă. 

Fusese plecat din București pentru câteva zile și, contrar altor dăți, în care Ana își făcea program doar cu copiii, sau copiii aveau propriul lor program, acum Ștefan  amesteca lucrurile, după ce ele fuseseră separate și acceptate de mult .Mai fuseseră și excepții …  Acum era altceva și asta îi da o stare de încordare, nu avea un model de comportament care să-i sevească în astfel de împrejurări.

Când Ștefan decretă că toată lumea îți va petrece ziua pe malul lacului Snagov, la o mică pensiune, Ana se arătă total debusolată  și panicată .Ce să facă acolo ? În ce calitate ? Ea își învățase rolurile ei .Îi convenea această postură în care abia își găsise liniștea .Nu avea nevoie de complicații ! Când răspunsul ei a fost „Nu, nu pot!”, dar rostit cu multă nesiguranță, ca și când o ceață groasă se lăsase amenințătoare pe capul ei, copiii o priviră descumpăniți . O văzură încurcată, evitând privirea lui  Ștefan, de parcă n-ar fi fost prezent. În felul ăsta se mai putea apăra, mai putea câștiga timp, credea ea … Ștefan aștepta, netulburat și nesurprins de reacția Anei. Doar ea se agita în timp ce copiii nu înțelegeau situația .”Atunci toată lumea stă acasă!” spuse Ștefan la fel de liniștit dar căutându-i pentru prima dată  privirea într-un alt fel. Ana simți că-i ard urechile, că nu poate să salveze situația în fața copiilor … privirea era anume pentru ea,  înțelegea că exista  pentru el  și  altfel  .

Ieși din cameră fără să știe ce o să facă . Îi venea să plângă, îi era rușine că nu era la înălțimea așteptărilor copiilor, poate chiar a lui. Totul devenea atât de complicat și de  tulbure, așa i se părea . Îi veniră numai gânduri negre, gândurile alea de care credea că a scăpat…

La un moment dat s-a lăsat liniștea în casă. Nu știa ce se întâmplă, dar știa că trebuie să-și îndeplinescă mai departe îndatoririle, așa că a ieșit din cameră și s-a  îndreptat spre bucătărie .

În bucătărie, surpriză! Ștefan aștepta nemișcat, în aceeași poziție în care-l lăsase, întorcând îngândurat  oliviera de pe masă în diverse poziții . Copiii dispăruseră dintr-o dată din peisaj și în locul lor dăduse peste  privirea obosita și ștearsă a lui Ștefan care o căuta  întrebătoare . Așadar tot mai aștepta un răspuns. Îi ocoli  privirea și văzu că spălase vasele și așezase totul în ordine așa cum ar fi făcut ea .Pentru prima dată decând  era în casa lor se întâmpla asta, ceea ce-i sporea neliniștea…Deși fața îi exprima duritatea  pe care i-o știa dintotdeauna îi prinse mâna cu blândețe și fără s-o privească o întrebă: „Tu chiar nu asculți de nimeni în casa asta ? Nu poți să faci asta pentru copii ? Le-am promis !”Se ascundea în spatele copiilor, dar oricum ar fi fost, Ana trebuia să ia o decizie, s-ar fi simțit vinovată în fața copiilor .” Bine, dar nu e prea târziu să mai mergem?, îngăimă Ana fără să-și recunoască vocea. „Nu, nimic nu e prea târziu după atâta așteptare „ îi răspunse el  înveselit și ei i se păru că vorbele lui aveau un alt sens .

 

Au ajuns la Snagov puțin după miezul zilei. Locul era minunat. Liniște, verdeață, aer curat, o oază de frumusețe oglindită în luciul lacului ce asista la povestea lor . Copiii au cercetat totul în jur,  s-au bucurat din plin de tot ce oferea locul,  inclusiv  plimbarea cu barca de la care nici Ana nu s-a putut sustrage. Acum totul parcă i se părea, dintr-o dată, atât de simplu, nu mai zărea nori negrii la orizont  și nici vreo  amenințare care să-i clatine echilibrul .Parcă uitase de ea, atentă  să înregistreze și să se bucure, după atâta timp, de clipele care reprezentau unica ei certitudine. Ștefan se lăsă ocupat de copii, păstrând doar pentru el  bucuria faptului că o știa acolo, o bucurie cu care nici el nu era obișnuit …Când barca ajunse la mal și îi întinse mâna s-o ajute, atingerea o simțiră amândoi ca pe-o arsură. Înfiorată, nu-i putu evita privirea. Înțelese că fusese acolo tot timpul  pentru ea .

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+