Jeu de Paume (freestyle)
Poveste
fillagaucho
septembrie 4, 2017
0

Azi m-am trezit mai devreme. Sunt suspendată sub Cupola Tăcerii. În combinezonul gri, prinsă cu curele cu velcro de baldachinul patului mă învârt pe osia metalică ca un om vitruvian. Proctor Levinier vrea să decodeze genetic secretul obârşiei mele. Sunt trează de vreo două luni de zile. Am citit manuscrisele. Am fost inoculată astfel încât să pot vorbi mai multe limbi străine. Trezirea mea a coincis cu Revolta din Pepinieră. The Nursery Crime. Printre altele şi un album de Genesis, o formaţie de pe vremea părinţilor mei. Revolta a fost înnăbuşită. Proctorii responsabili au fost destituti iar clonele lor au fost exterminate. Au vrut să fure secretul Coconilor Imperiali. Proctor Abraxis, cel mai de seama dintre ei, a comis fapta infamă a sinuciderii. S-a aruncat într-o baie de acid clorhidric, loc unde sunt eutanasiaţi Rejectatii. Rejectatii sunt clonele care nu mai îndeplinesc criteriul ” rectorium solertia'” – abilitate în poziţie verticală. Mai presus de Rejectaţi sunt cei care lucrează în orezării, abatoare, crescătorii de animale. Faule Fleische – carne stricată. Proctorii sunt administratorii pepinierelor. Ei impun regulile şi aleg clonele, le educă în funcţie de puritatea genetică a fiecăreia, apoi sunt extrădate din Nursery. Sistemul lor este format din caste. Cei mai puri sunt Ecleziaştii conduşi de un Magisterium ecclesiae. Urmează The Law Abiders care se află sub tutela unui consul care conduce „Lex imperator juri prudentiae:” – Direcţia generală de Prudenţă- DGP-urile. Urmează Proctorii care sunt un fel de doctori, administratori de lege, cei care au voie să între în Creşele Regale doar când ating statutul privilegiat, când demisionează pentru binele copiilor născuţi de la trasmutatia genetică a clonelor, când refuză să aibă o familie. . În limba lor, care e un fel de latină, se zice „filii per abdicant pro bono natus „. Cu semn de întrebare. Fireşte, un Proctor este esenţial dar dacă primeşte dreptul de a fi în compania Coconilor Imperiali şi dacă el deja a fost reprodus în cuvele Pepinierei nu va putea niciodată să facă parte din Consiliul Bătrânilor şi va trebui, la bătrâneţe, să se ocupe doar de soarta „Stirpei blestemate” – Die Actie verflucht. Alte caste ar fi Vigilantes, Păzitorii sau Poliţiştii. Cei care nu au trecut de a treia reîncarnare cu brio sunt deportaţi în Zona De Refugiu, care formează un brâu între Zona instituţională şi Zona de Restricţie. Cei din Zona de refugiu sunt numiţi şi ” Bad blood” deoarece de cele mai multe ori comit jafuri în Zona de Restricţie. Din ei sunt recrutaţi şefi de crescătorii, abatoare şi orezării. Gauchos, gringos şi bandideros. Numai aşa, prin înscăunarea lor deplină, pot fi opriţi de la jafuri. Clasa cea mai numeroasă este cea a ‘” Cărnii stricate” , urmată de cei din ” Bad Blood”. Ciudat e că nu există servitori. Aşa că fiecare suportă să îşi facă mâncarea, curăţenia pentru el însuşi.

Proctor Levinier e înalt de 2 metri, osos şi cu o faţă tristă, un pic asimetrică. Altfel vocea este jovială, tonusul discuţiilor noastre este destul de ridicat. În fiecare dimineaţă de la trezire, îmi administrează injecţiile cu vitamine şi îmi serveşte micul dejun la pat. El a primit dreptul de a mă vizita şi a sta în compania mea, căci, în afară de studiile genetice, el este un fel de arhivar al memoriilor locatarilor Pepinierei. Sigur, pe lumea lor în care nu există prea multă compasiune, totuşi buna creştere şi prudenţa adresării nu sunt doar nişte formalităţi, sunt chiar esenţa creşterii lor. Ai putea zice că sunt un fel de orientali, chinezi, japonezi, serviabili, amabili, cu un discurs concis şi cu o putere de asimilare simbolică fantastică. După trezire, când nu ştiam unde mă aflu, s-a asigurat că amintirile îmi vor reveni foarte repede. Mi-a spus că toată viaţă mea a fost doar un vis. Că procedura se numeşte „Summa recognitionem’ – cea mai mare recunoaştere. Că atunci când trăiam viaţa mea obişnuită de adolescent dintr-o ţară europeană, deja fusesem reprodusă genetic de 8 ori. De obicei, dacă te luai după clasificările lor sociale ei aveau nevoie de 6 reproduceri cu totul. Al şaptelea era de obicei Rejectatul. Dar, evident, mulţi nu săreau de a treia reîncarnare. Transmutaţia genetică a clonelor dădea multe rebuturi. Societatea lor era în dezechilibru. Prea puţini oameni ai legii, prea puţini proctori, prea puţin ecleziaşti. Până au descoperit Coconii imperiali. În cazul lor, ce era interesant, era că nu se producea nici o involuţie genetică nici după 8 clonări. Inflaţia de ” faule fleische” şi ” bandideros” dăduse peste cap întreg sistemul de apărare al instituţiei statului. Resursele fuseseră decimate. Legea interzicea clonarea pe orizontală, adică clonarea din acelaşi material şi nu permitea decât clonarea pe verticală. Adică dintr-o clonă o altă clonă şi aşa mai departe. Am întrebat de ce. Nu am primit un răspuns mulţumitor. Era ceva legat de nevoia deteriorării cariotipului pentru că ei foloseau potenţialul mutagen al verticalizării pentru a crea noi tipare umane care să nu se asemene 100% cu donatorul iniţial.

Mă plimb prin camera mea. Mă gândesc la Summa Recognitionem. E doar o procedură de a află care este Avatarul. Toate clonele sunt cercetate dacă mai păstrează memorii ale donatorului iniţial. De obicei, donatorul iniţial este un om care a murit de mult. Şi a trăit pe Pământ. Acum trăim undeva, pe o planetă din constelaţia Lebedei. Planetă Kepler-186f are o rază de 1,1 ori mai mare decât raza Terrei. Ea intră astfel în categoria planetelor telurice, asemănătoare acelora din Sistemul Solar, precum Terra, Marte şi Venus.Kepler-186f se află într-un sistem stelar aflat la o distanţă de 490 de ani-lumina de Soare (1 an-lumină echivalează cu 9.460 miliarde de kilometri), care numără cinci planete, toate cu mărimi apropiate de cea a Terrei, însă doar Kepler-186f se află în zona locuibilă. Asta am aflat din manuscrise. Închei citatul. Ei îi spun planetei Akenaton. Are 3 luni minuntate pe care le poţi vedea ziua, pe cer. Armaghedonul a venit pe Pământ cândva prin ani 2500. Toată rasa a devenit extinctă. Apocalipsa care ne promitea reînvierea morţilor şi Judecata de Apoi, a devenit, în mod neaşteptat, doar clonarea rămăşiţelor mortuare de către nişte extratereştrii deştepţi. The Law Inforcers. Ei au fost cei care au creat Programul de Recuperare Selectivă. Şi Programul de Selecţie Genetică. Crop Program Rehabilitation. Summa Recognitionem. Băgate într-un incubator care asigura toate nevoile fiziologice, clonele sunt infuzate, într-o stare de transă, cu imagini, texte, limbi străine. Un scintilograf, un fel de seismograf al emoţiilor, înregistrează în flux continuu, reacţiile individului la diverşii stimuli.Vobiscum incitatis factorum. Am stimulat factorii. Apoi, sunt aleşi cei care sunt descoperiţi a fi Avatarii. Avatarii au memoria genetică perfectă pentru a fi clerici, deşi, deseori, pot fi şi a doua sau a treia copie, şi se suprapun printr-o transcendenţă uluitoare cu memoriile originare ale resursei primare. Extratereştrii au o arhivă a tuturor oamenilor care au trăit pe Pământ. Pot să descopere cu o acurateţe fantastică cine ai fost, dacă, fireşte, clona mai este purtătoare a acestor amintiri. Ei sunt depuşi în Creşele Regale.Nu toţi ajung să fie Coconi Imperiali.
Protocolul ” Awakening”. Dialogul înregistrat la trezirea clonei KappaMut541
– Bună ziua. Mă numesc Proctor Levinier. Sunt doctorul tău. Poţi vorbi?
– Nu ştiu cine eşti, dar cu siguranţă nu mai mult decât ştiu cine sunt.
– Eşti Avatarul mostrei MUT541 Kappa. Adică eşti deţinătorul memoriei conştiente a unui om care a existat cândva pe Pământ. Îţi aduci aminte de Pământ?
– Sigur, e un loc unde ai coşmaruri cu furturi de organe. Şi cu medici rezidenţi. Eşti rezident?
– Nu, sunt la al treilea ciclu al Reîntoarcerii. Am fost aprobat pentru Creşa Regală. Locul unde creşti tu.
– Păi mă uit la mine şi sunt un om în toată firea. Ce caut eu int-o creşă? Haide, mă , omule, de pe ce planetă vii?
– Sincer, de pe aceeaşi ca şi ţine. Planeta Albastră. Terra. Pământ. Important e să te stabilizezi emoţional şi să îţi recuperezi amintirile. Sunt aici să te ajut nu să te încurc. Dacă vrei, poţi cere să fii realocat altui coordonator.
– Nu, că-mi place cum arăţi. Da tu ce eşti, un mutant? Ce eşti, mă??!!
– Sunt doar o clona ca şi tine. Doar că nu am privilegiile tale. Am fost selectat să fiu arhivarul memoriilor din Pepinieră. Este o mare onoare pentru mine să mă aflu azi, aici, să putem discuta.
– Bine, mai, clonatule, şi tu crezi că doar cu răspunsurile astea stereotipe scoţi ceva de la mine? Mai bine du-te şi fluieră pe câmp. Bagă-ţi capul la cutie, că eu dau tare,da ??
– Observ că vorbeşti ca un bărbat. Se întâmplă multora să îşi trădeze sexul din cauza încărcării mnezice şi a dilatării cunoştiinţelor în timpul Loading-ului. Dacă vrei, am aici o oglindă. Poate încerci să te uiţi în ea. Vei vedea ceva interesant.
– Ok. Deci sunt fată. Şi care e treaba dacă vorbesc ca un macho. Şi, apropo, cine e şeful aici, că eu m-aş cam căra. Pot pleca sau sunt doar un pacient cu boli mentale?
– Din păcate, încă nu te pot extrăda. Sau pe limba ta, externa. De-abia te-ai trezit, eşti un Nou Născut. Reabilitarea a hotărât că instrucţia ta va începe atunci când îţi vei aminti totul.

A două înregistrare a protocolului ” Awakening”.
– Bună ziua. Sunt Proctor Levinier, doctorul tău personal. Cum te simţi acum?
– Păi, având în vedere că acum vorbesc 5 limbi străine şi am acces la arhivă, pot spune că încep să înţeleg ceva. Dar nu va pripiţi, asta nu înseamnă că o să va fac jocul!!
– Tot ce contează pentru noi este confortul tău personal. Aclimatizarea ta este esenţială pentru binele tuturor. Ai întrebări să îmi pui?? Accesul restricţionat din arhivă este doar temporar, până ne asigurăm că eşti cel pe care îl căutăm.
– Mda, păi şi ce căutaţi??!! Un adolescent plin de coşuri din secolul 20, care joacă Pokemon pe telefonul mobil şi face agaţamente virtuale??! Nu văd ce anume din memoria mea va interesează.
– În primul rând descrierea nu este corectă. Nu e nevoie să fii contradictorie doar pentru a sfida o autoritate care îţi vrea numai binele, te asigur. La ce vârstă crezi că ai murit?
– Păi, habar n-am, nu reuşesc să îmi aduc aminte decât ceva până la vreo 20 de ani. Apoi totul e în ceaţă.
– Ai trăit din 1992 până în 2052. Ai murit în Spania. Ai fost îngropată într-un cimitir catolic. Ultimele zile ţi le-ai petrecut într-un azil de bătrâni cu boală Alzheimer. Dar,de fapt, ai murit de un cancer ovarian.
– Păi şi dacă ştiţi totul, de ce mai aveţi nevoie de mine??!!
– E complicat. The Law Inforcers au trimis un invoice în care au reclamat că cei care suferă de amnezie să ” fie moşiţi” până la erupţia absolută. Noi nu avem mai multe date decât cele ce ne sunt oferite. Cu şedinţe de Loading şi de dilatare cognitivă e posibil să îţi aminteşti. Deşi avem metode tehnologice avansate şi rapide, protocolul „awakening” a rămas clasic, mai curând o şedinţa controlată de suport şi terapie pentru pacient.
– Deci sunt totuşi un pacient?
– În sensul clasic al cuvântului nu, fireşte. Adică ai dreptul să mergi oriunde prin stabiliment, să pui întrebări, să te documentezi. Nu poţi părăsi neînsoţită instituţia. Îţi putem pune la dispoziţie materialele pe care le-am obţinut prin Loading, screening-ul biopsihic. Te-ar interesa să ştii ce ai visat?
– Da. Presupun că da…
A treia înregistrare a protocolului ” Awakening”.
– Bună ziua, mă numesc Proctor Levinier. Sunt doctorul tău personal. Ai să îmi aduci ceva la cunoştiinţă ?
– Gata, tipule, te-am înregistrat de acum. De ce e nevoie de atâtea formalităţi ?! Voi nu aveţi nume mici?!
– Nu. Numele mic, satius infidelis pro nomine igitur.
– Înţeleg, numele mic e mai bun pentru necredincioşi. Şi cine ar fi aceşti infideli??
– Die Actie verflucht. Stirpea blestemată. Cei născuţi din carne şi sânge.
– Arhivă nu pomeneşte nimic despre ei . Au oare nu încalci vreo interdicţie dacă îmi dezvălui asta??!! Nu aş vrea să mă trezesc cu alt ciudat de 2 metri că intră cu bocancii în viaţa mea. Sunt şi eu selectivă…
– Nu, e dreptul tău să primeşti un răspuns onest dacă pui întrebarea corectă. Ei nu sunt în catalogul general pentru că sunt exilaţi în Ţinutul Muntos, sunt deportaţi când sunt în stare să aibă grijă de ei. Şi apoi de alţii. Nu sunt o sectă sau nişte rebeli în sensul adevărat al cuvântului. Doar că părinţii lor au încălcat Codul Moral al Castelor. Fireşte, pentru Faule Fleische şi Bandideros nu se pune problema de încălcare, ei au fost lăsaţi de la natură cu autonomia totală a voinţei. Şi s-au născut mulţi Rejectaţi din împreunările lor. Soarta lor este prestabilită tot de cod. Dar mulţi s-au născut normali. Cele 4 caste onorabile practică eradicarea impulsului sexual din copilărie. Se montează inele pe penis care determină atrofierea glandului, se practică excizia labială şi clitoridiană, se poartă căluşuri peste organele sexuale la maturitate care împiedică erecţia. Pe când ceilalţi folosesc stimulatoare perianale, dispozitive folosite ca şi somnifere, deoarece activitatea cerebrală a unui faule fleische este intensă deşi plină de non-sens, un adevăr ciclon de sentimente, instincte, angoase, trăiri paradoxale. Numai muncă brută, manuală, îi poate linişti pe aceşti îndârjiţi. De la o vreme, cu Noii Treziţi s-au încercat manevre brutale precum castrarea şi histerectomia. Dar deoarece libidoul este o parte a vieţii noastre intrapsihice, aceste manevre au dus la trezirea altor instincte. Au apărut facţiuni teoriste şi încercări de preluare ale puterii. Dă-i unui om iluzia reproducerii şi vei face din el un sclav obedient. Reneagă-i acest drept şi descoperă un criminal înnăscut. Educaţia nu poate stinge toate aceste impulsuri. Manualele au prevăzut un sistem just, echilibrat. Îndoctrinarea noastră este corectă. Sexul este malus animae pro sequitur.
– Este rău pentru suflet??!! Şi exorcizarea asta funcţionează?
– Pentru cei mai mulţi da. Cazurile contrare , din punct de vedere statistic, sunt infime.
Soarele lui Akenaton este o „pitică roşie”. Planeta are o mişcare de precesie asemănătoare Pământului, doar că anul lor durează 250 de zile, anotimpurile sunt comprimate. Ziua lumină este la solstiţiul de 12 ore şi la echinocţiu în jur de 6 ore. O zi are în jur de 16 ore. Planeta conţine 3 state federale aproximativ egale ca şi dimensiune. Eurasia, Amerika şi Statul federativ al Insulelor Major. Zona de neutralitate este formată din culoarele comerciale Bolivar-Peron, Captcha – Auckland- Ferroe, New England-Southhampton-Kamceatka. Nu va închipuiţi că planeta asta se aseamănă cu geografia Pământului. Insulele sunt multe şi de dimensiuni foarte mari. Există munţi foarte înalţi de 10 km şi oceanele sunt puţin adânci nu mai mari de 2000 m. Există Ecuator, Poli, dar climă este mult mai aspră. Vara, temperaturile nu depăşesc 25 de grade. În zona temperată. Iernile sunt geroase cu minime de -40 -50 de grade. Fiecare stat federal are economia sa proprie şi evident produsele de lux cu care se fac trade-urile. Nu există industrie. Totul e făcut manual. Ciudat e totuşi că nimeni nu pomeneşte nimci despre ţesători. Nu am văzut să existe bijuterii, obiecte artizanale decorative. Combinezoanele pe care le port, sunt sigură, nu sunt făcute de mâna umană. Incintele, cuvele, aparatura medicală sunt, probabil, opera unor extratereştrii.
Cel mai mult se mănâncă orez şi Karak. Karak-ul e un fel de rechin cu carnea foarte densă, ca un fel de carne de pui. Supă de orez şi Karak. Chiftele de Karak cu orez. Lapte de orez. Fructele şi legumele de obicei se consumă proaspete sau gătite la abur. Ele nu abundă în toate sezoanele. Nu se foloseşte zahărul, nu există ciocolată, dulceţuri, fructe confiate, cafea, tutun. Skitles, Coca-cola, băuturi alcoolice. Totuşi, am citit, că în întâlnirile de protocol, se serveşte un fel de Sake. Proctorii, care sunt maeştrii geneticieni sunt şi doctori, psihologi, nutriţionişti, agenţi mortuari, debarasatori de mese pentru locuitorii Pepinierelor, femei de serviciu, doici. Evident, de la o anumită vârstă în sus, toţi învaţă să se îngrijească.
Despre limba lor aş putea să vorbesc la infinit. Este clar că în timpul Loading-ului eşti instilat cu toate limbile Pământului. Cei care nu vor recunoaşte nici o limbă, vor învaţă un dialect rudimentar al limbii latine. Nu este cea mai corectă latină, dar formulele de obicei sunt destul de fixe şi se aseamănă cu nişte ideograme mentale, sintagme în sensul că aranjamentul cuvintelor declanşează şi puterea simbolică sau cea metaforică în afară de sensul primar sau gramatical….poţi spune de exemplu ” rigor mortis” sau ” mortis rigoris” şi se înţelege acelaşi lucru. Există şi formule sinonimice foarte dese ” rectorium solertia ” se mai poate spune „potest recta”. Ce e destul de puzzling dar îţi revii destul de repede este că pentru fiecare castă o expresie are altă greutate. Şi o altă traducere. De exemplu „rectorum solertia damnatum corpus” care înseamnă „corp rafinat în poziţie verticală condamnat” înseamnă pentru clerici damnare a celor făcând parte din castele superioare şi se referă la damnare sufletească. E un fel de concluzionare teologică a unei discuţii neplăcute. Pentru Law Abiders referinţă este mult mai prozaică. E vorba despre o decizie juridică nefavorabilă, sintagmă aplicată tuturor, şi celor deja extrădaţi şi celor din Pepinieră. Pentru Proctori care sunt mai permisivi, fiind o clasă considerată inferioară celorlalţi, a cărei autoritate e subtil subminată de legi, percepte morale simulate şi praxiologii manipulatoare, expresia e un fel de „Vai, mie, muritorul!!”. Un fel de a face haz de necaz. Da, ei au umor, în felul lor sunt mai umani. Ecleziastii înţeleg orice limbă dar vorbesc numai în latină. Despre Law Abiders nu ştiu prea multe, încă nu am citit despre ei. Proctorii vorbesc în orice limbă şi înţeleg orice limbă. Ei de fapt se inoculează as we speak cu limbi ale fostului Pământ în funcţie de pacienţii care le sunt alocaţi. Deci nu vorbesc orice limbă, dar au permisiunea de a încarca. Apoi faule fleische vor învaţa un dialect demn de turnul Babel, vor vorbi ca Salvatore din Numele Trandafirului. Ei învaţă foarte greu cuvinte şi de obicei le reţin pe cele mai ciudate. Li se prezintă imagini precum copiilor de la grădiniţă şi li se sugerează cuvinte în mai multe limbi. Ei nu pot înţelege ideogramele mentale, metaforele,nu pot înţelege decât substantivele dar fără potenta verbului. De aceea în loc să spună ” Dă-mi lingura de pe masă” ei vor spune” lingură masă” şi vor ţipa, se vor zvârcoli până cineva le va da obiectul.
Păreri la cald. Înfulec porţia zilnică de orez cu şniţel de Karak. Stomacul îmi pulsează ca o gingie infectată. Mă gândesc la clerici. Încă nu mi-am dat bine seama care sunt plusurile lor. Par a exista numai să îi scruteze pe Proctori până în rărunchii fiinţei. Tot ce auzi este blasfemie, tutela ridicată, excomunicare, deportare, exterminare. Adevăraţii Lorzi Necromanţi nu coboară niciodată printre muritori dar îşi trimit slugile servile să facă muncă murdară. Mutiny. Revolta din Pepinieră. A treia de acest fel. Cu fiecare acţiune, Proctorii par a se îndepărta de năzuinţele totalitare ale sistemului. Nu se vorbeşte despre excomunicaţi. Aceştia trăiesc o viaţă vegetativă, condamnaţi la ” obice somno” – bariera somnului. Închişi în Turnul Exilaţilor, ca nişte larve lichefiate în cuvele închisorii, sunt îngrijiţi de către clerici. Li se aplică diverse seruri soporifice, apoi când mintea lor tranşantă devine incertă, sunt scufundaţi în „latrina dementia”, în ciorba puturoasă a dejecţiilor stabilimentului. Când se trezesc li se citeşte din Codex, urmează procedurile de afurisenie .Asta e o formă de anihilare a ultimelor rezistenţe. Ai crede că au trecut anii torturilor trupeşti. Că totul e doar la nivel psihic, dar în afară de mutilarea conştiinţei adormite care se trezeşte pentru a fi resorbită şi anihilată se poartă şi torturi medievale. Amputarea membrelor, a organelor genitale, ablaţiunea limbii şi altele. Formele mai sofisticate de tortură includ Loading-uri de minţi criminale, precipitarea în hăurile de non sens a unor faule fleische înregistraţi, avorturi ilegale de foetuşi umani şi alte grozăvii.
În fine, nu pot zice că informaţiile de sus sunt beyond any reasonable doubt. De fapt, nu am găsit nimic scris în Manuscrise. E doar o istorie orală care nu poate fi confirmată. Cu pupilele dilatate scrutez întunericul. De când m-am trezit am avut deseori impresia că sunt urmărită. În afară de sistemele de supraveghere. Că cineva sau ceva stă de pândă, gata să mă înfulece. După ce ai stat atâta timp în somn indus, suferi sigur de hipostază.Şi asta duce la stări hipnagogice în care conştiinţa rarefiată e îndeajuns de alterată încât să fii confuz, să te simţi ameninţat, în pericol. Asta zic Proctorii. Dar eu mă încred în instinctul meu primar. Ceva îmi spune că nimic nu e în regulă cu societatea asta.
Vizitele mele în Pepinieră s-au transformat în adevărate tururi de forţă. Raliul Paris-Dakhar. Informaţiile curg gârlă. Bineînţeles, zvonurile sunt mai juicy decât adevărurile din Manuscrise. M-am săturat de Citapedia, de Wikipedia. Nu o să fiu încălecată ca o căţea în călduri şi adăpată din jgheabul cu lături al lui Pontifus Maximus, Magisterium Ecclasiae. Cetăţenii institutului coboară drapelul în bernă de câte ori apare câte o hoaşcă, o babetă care încearcă să mistifice fiecare gest, care ia la baionetă fiecare cuvânt, fiecare atitudine. Nimeni nu îi suportă. Tuturor le e frică de ei. Numai Coconii Imperiali par a fi încântaţi de vizita lor. Nu ştiu de ce sunt atât de uşor manevrabili, de ce permit să le fie cântărite intenţiile, de ce se răsfaţă fără ruşine şi se înghesuie ca fetele mari la măritat să le facă pe plac. Nu vreau să ajung acolo. De aceea continui să fiu amnezică.
Îmi aduc aminte de Pământ. Era o lume în care puteai fi indiferent, eretic, besmetic şi nimeni nu se responsabiliza cu adevărat să te recupereze. Societatea era o colcăială de demi-vierges, de moravuri deşănţate, bâlbâiala incoerentă a legilor te bagă în mormânt, dar erai liber să îţi alegi destinul, să capotezi, să te ruinezi, să excelezi în ingratitudine. Era o lume bună, pentru că era mai bună decât cea mai rea din lumile posibile. Ştiu, sună aiurea. Fastul depravării, rutină incomodă a prejudecăţilor, pedagogia atemporală, ritualuri asfixiante şi poluate de autosatisfacţia ratării interioare văzută ca scop suprem al devenirii. Şi, iarăşi, mă dezic. Să o luăm băbeşte. Te-ai născut într-o lume aşa zis liberă. Ai mers pe un drum ca oricare altă persoană. Ai ales ceva. Acel ceva la rândul lui te-a ales ca într-o oglindă. Te-ai luat de mână cu alegerile tale. A urmat transfigurarea. Înălţarea. I-ai zis alegerii tale vocaţie, talent, abilitate. Ai crezut că destinul tău nu va fi ceva impersonal. Ai fost trădat, substituit, deşi te-ai crezut de neînlocuit. În meserie, în viaţa de familie, în viaţa amoroasă. Te-ai furişat prudent ca un agent secret dublu la chermeza instalării tale în culpă, Interpolul sufletului te-a ridicat pentru dualitate, antinomie . Rea credinţă. Nu ai mai crezut de atunci că eşti vinovat. Nu ai mai suportat să fii tras la răspundere. Ai dat cu piciorul ultimelor şanse de mântuire. Dar ţi-a fost bine. Ai supravieţuit.
A patra înregistrare a protocolului ” Awakening”
– Ai acum experienţă. Cum merge integrarea?
– Nu cred că lumea asta şi cu mine suntem compatibili. De ce acceptaţi să fiţi reduşi la tăcere de clerici? De ce nu ripostaţi??!!
– Reproducerea controlată are o finalitate teologică. Spiritele noastră intră în lume în mod forţat. Noi credem că memoria genetică nu e doar născătoare de trăsături fizice, biopsihice, abilităţi. Credem că vasul nu este vid, că poartă o matrice, o amprentă spirituală care e de aşa natură încât să „cheme” în el, pentru a fi umplut, un anumit fel de spirit. Spiritul nu e doar o excreţie a creierului. Nu suntem mecanicişti. Poate ar fi fost mai simplu să nu existe spirit. Clericii nu pedepsesc trupuri, ei pedepsesc spirite. Ei ne salvează de propria micime. De non sens. Până şi Arhonţii Legilor cărora li se cuvine aproape orice, renunţă la maliţia şi puterile funcţiilor lor, pentru a nu fi extraşi din corp.
– Extraşi din corp??!!
– Da, e o formă de pedeapsă. Spiritele sunt păstrate în ” speculum spectrus”. Nu mă întreba cum sunt eliminate din corp, nu ştiu să îţi răspund.
– Cum să îmi înţeleg memoriile?
– Aşa cum vrei tu. În cazul tău emisiile neuronale au fost bruiate până ” fantoma” transcriptorilor a intrat în impas logic. Practic tu ai produs numai texte, nu ai avut imagini în vis. De aceea noi ne-am luat după texte. Ai reuşit să citeşti ceva?
– Da , dar n-am înţeles nimic. Miss Draussentaschen sunt eu, atunci cine este cealaltă persoană??
– Avem teoriile noastre.
– Poate sunt un scriitor?? E posibil…
– Bineînţeles. E de asemenea posibil să fii doar tu în altă ipostază a eului. Sau e posibil să suferi de ” multiple personality disorder”. Să creezi istorii alternative, să îţi contrafaci existenţa. Motivele?!! Dar să nu vulgarizăm…
– E posibil să nu fiu nici una dintre persoane??!!!
– Asta nu. Mostra ta e sigur recunoscută şi validată.
– Şi alte teorii??!!
– Ar mai fi teoria că altă persoană a avut un vis şi tu l-ai captat în mod involuntar, inconştient. Dar în lotul tău nu am găsit persoană care să fii visat ce ai „scris” tu. O perturbare spaţio-temporală ??!!! Deja intrăm în domeniul fantasticului.
– Şi clericii ce spun??
– Ce spun dintotdeauna. Nu te încrede în cel ce îşi naşte mintea tot din el însuşi. Qui omnium animos tam vernaculus. El se naşte în mintea tuturor. Existenţa retrogradă a amintirilor, avatarii sunt pentru ei un bonus şi o pedeapsă. E greu să înfrângi voinţa unui om care are deja o conştiinţă proprie, dar e uşor să îl faci să îşi dorească putere.
Îmbrăcaţi în robe violet şi raşi în cap Coconii Imperiali sunt acele creaturi respingătoare care umblă înfumurate pe coridoarele întunecate şi încearcă să te convingă să te mântuieşti, să îmbrăţişezi „dreapta religie”. Derogările date speciei lor sunt multiple. Pot părăsi incinta stabilimentului neînsoţiţi, îşi pot regla cuvele astfel încât şedinţele de Loading să aibă loc în timp ce dorm între mese, au un cronicar al lor care le bate mătănii cu slugărnicie, un fel de cleric-furier. Îşi scriu memoriile cu feţele hulpave ca nişte inchizitori conştiincioşi. Te afurisesc cu replica ” damnatio eternae”. Întru la ei, mă privesc cu ochii cenuşii de culoarea scrumului, apoi îmi întorc spatele şi se apucă să joace petanque şi bilboquet. Gravitaţia este diferită aici, mult mai mică. Corpurile lor sunt bine osificate, dar lipsite de musculatură, astfel că, atunci când îşi părăsesc reşedinţa trebuie să folosească un Mandraq pentru deplasare, un fel de dispozitiv-cupolă sub care gravitaţia e modificată, care se aseamănă cu un car roman în miniatură . Comandat vocal. Se găseau pe vremea mea şi în magazine gen Dedeman. Eu nu sunt un Spielbuddy. De mine se apropie întotdeauna un ciudat cu faţa de mârţoagă. Asta este un fel de aiurit care încearcă dintotdeauna ” spooky action at distance”, încearcă să mă determine să fac ce gândeşte el. Ich brauche einen neune Korper. Fur meinen Abstieg. Bine, mă , mucilaginosule, cum zici tu… Ich besucht einen neuen Korper!!! Fur meine Verfalle!!! Kein problem, boss, alles sind hymen intacto !!! Eine andere verruckt geworden – un alt ţicnit. Face ochii mari şi apoi încep să îi torn la nume mici, ca o pinata explodând în confetti. Karl, Ulrich, Franz, Georg, Mathias!!!! Se ia cu mâinile de urechi şi se tăvăleşte îngrozit. Ich habe kein Name!!! Name verboten!!!! Mă apropii de el, miloasă, şi rostesc replica în latină. Satius fidelis. Satius infidelis pro nomine igitur.
Pro sequitur : una mulier,un peccatrix, dei. După cum urmează : o femeie, un păcătos, Dumnezeu. Sunt înscrisă în Liga acţiunilor pentru tineret. Juvenis actiorum. Ochii tuturor te urmăresc peste tot, un flash mob supereficent, o poliţie juvenilă care te caută după coada de maimuţă, umplându-ţi mintea cu dejecţii idolatre până creierii îţi fierb ca un iaz infestat cu mormoloci, versiuni ventriloce ale Ecleziaştilor, cu ochii daţi peste cap ca în timpul unui ritual voodoo. Trupul colectiv vibrează la unison încântând fragmente din Codex. Mă bâlbâi, mă simt cuprinsă de frisonul clandestinităţii, de teamă deconspirării. Trupurile flasce ale Coconilor strălucesc cristaline, formează o falangă grecească care se întinde în marea de siluete imitând o coasă, o semilună. Presiunea ameninţătoare a corpurilor extatice prin care circulă fluidul electric al convertirilor spontane îţi buşeşte simţurile până simţi că te bufneşte sângele pe nas. Simt cum mă contopesc cu gloata, că sedimentez, simt că repiraţiile devin tangibile, fierbinţi că flăcările aruncate pe nări de un Dragon preistoric. Apar în faţa noastră doi clerici cărând un trup într-un sac de polietilenă. Aşează trupul pe jos şi apoi taie sacul. Un bărbat între două vârste, gol, purtând pe umărul drept tatuajul Proctorilor. Ni se aduce aminte ce se întâmplă celor care aleg calea păcătoasă a sexului şi reproducerii naturale. Pro sequitur : una mulier,un peccatrix, dei . Bărbatul tace, toate mădularele îi tremură, îşi întoarce capul , se ghemuieşte cu genunchii la gură, scoţând mici sunete de animal hăituit. Apoi vorbeşte. Love is everywhwere, love is for everybody. Remember that. Insolentia tua animae, contemplatis par juribus. Graţia misericordiae nostrum fatum est. Your insolent soul, given your equal rights. The ways of mercy are our destiny. Omul încearcă să se ridice, să recâştige o poziţie demnă, dar nu reuşeşte. O cutie neagră este introdusă pe scenă. Apoi trupul nefericitului este introdus în ladă, obiectul este sigilat, ridicat la 100 de metri cu o pârghie. Apoi cutia este eliberată în gol. Inculpatul este scos din ladă, sângele îi şiroieşte pe faţă, pe trup. Încearcă să şoptească ceva. Un ţipăt triumfător ne face inimile să bată mai repede. Ex ossibus ultor!!!! Exoriare aliquis nostris ex ossibus ultor!!!! În spatele scenei corul călugărilor rosteşte predica finală. Justă sapientiae pro nobis voce. Exitus mori serenus. Only the voice of wisdom for us. He will die peacefully.

Communi consili et directione. Sfaturi generale şi îndrumări. Geneza se ascunde în spatele trucajelor, a efectelor speciale. Suntem tot oameni, am pierdut umanitatea pe drum ??!! Fiinţe autogene sau erori mutagene?!!! Nu există o Magna Charta a libertăţilor individuale. Nu există Drepturile Omului. Este o societate punitivă care te răsplăteşte pentru obedienţă, nu pentru creativitate. Şi Pământul??!! Acolo, mistuiţi de revolte personale ne disipam în masa amorfă a societăţii, ne lingeam rănile care nu se închideau niciodată, percutăm cu câte un argumentum ad baculum pentru orice atac condus cu mârşăvie la ultimele frontiere ale propriei noastre singurătăţi. Dragostea era un accident minor care se solda cu victime colaterale : copii, socri, animale de companie. De la formă sălbatică a jobului/jocului solitar point-to-point, un maraton gen ” Şi caii se împuşcă, nu-i aşa??!!!”, steeplechase, am evoluat spre joburile/jocurile peer-to-peer, fără centralizare, l-am pierdut pe drum pe Big Brother. Networkingul, aplicaţiile, informaţia, au devenit noile eleşteie pe care le dragăm clipă de clipă în căutarea clipei ce nu a venit. Lumea devine un shortcut, lumea este onomatopeică, acronimică, prescurtată, emoji world. Vreau în lumea mea înapoi, vreau o viaţă normală, de om obişnuit.

Câteodată se mai şi moare în lumea asta. Moartea a rămas un eveniment pasager, marcat de ritualuri complicate şi simple în acelaşi timp. Se moare pe capete în colonie. Sinuciderile sunt la ordinea zilei. Şi de preferat să o faci bine, că să nu fii maltratat în plus de Clerici. Metodele sunt extrem de inventive. De la injecţii cu virusuri mortale, până la decapitări în cuhnă, folosind cuţitele ghilotine pentru tranşat animale, rejecţia intestinului subţire cu practici chirurgicale, self-made, în liniştea laboratoarelor, plonjarea în băile de acid unde se aruncă cadavrele. Moartea prin sinucidere este considerată o dezonoare şi înalta trădare. De aceea funeraliile în acest caz sunt expeditive. De fiecare dată când moare vreun Cleric o întreagă regie hollywoodiană, bine pusă la punct, în care fiecare rotiţă a angrenajului îşi face treaba cu o logică perfectă, ne arată cum trebuie să privim moartea, cum să o dominăm în noi înşine, cum să ne acceptăm destinele. Proctorii sunt peonii, naturalizaţi la „sfânta dogmă”, la artificiile teologice ale adevăratelor regine din prisacă, Clericii. Exulta vitae vobiscum sepultura monachus. Bucură-te cu îngroparea unui călugăr. O procesiune fastuoasă, în care culorile sunt alese în funcţie de gradul şi funcţia celui răposat, are loc la două zile după moarte. În prealabil, sufletul, cele 21 de grame, a fost colectat cu un aspirator de ectoplasmă şi este păstrat în „speculum spectrus”. Se înţelege că moartea nu este naturală în acest caz. E vorba doar de o crimă care fentează subtil legile, pentru că este permisă atunci când se consideră că funcţiile anatomice nu îşi vor mai reveni, e o formă de eutanasiere. Proctorii care îndrăgesc germenii anarhiei cu care au o relaţie de încredere – câteodată abuzivă- ca între un pacient depresiv şi psihologul sau, înţeleg că toată dramaturgia de consacrare a celor aleşi este doar o distrugere proporţionată a propriilor ambiţii revoluţionare. Călcaţi în picioare, tăvăliţi de mascarada protipendadei corifeice, îşi duc vieţile câteodată în mod involuntar, de parcă ar fi în comă sau într-o stare de transă. Apoi se sinucid. E simplu. E o formă de protest pentru idealizarea unor valori care au devenit convenţionale doar prin repetarea lor cu obstinaţie, însoţită de perpetuarea unor tradiţii inchizitoriale.

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+