Longos
Texte Teoretice
dorina sisu
iunie 21, 2016
0

Dragostea este tema principală a unicului roman pastoral al Antichităţii, Dafnis şi Cloe, scris de către Longos la sfârşitul secolului al II-lea sau la începutul secolului următor. Romanul se remarcă prin simplitatea naraţiei, prin tonul cald al povestitorului (autorul), prin veridicitatea intrigii care este mult mai simplă decât în alte romane contemporane, ceea ce nu o face însă lipsită de interes.

Acţiunea romanului se desfăşoară în jurul cetăţii Mytilene din Lesbos, intriga focalizându-se în jurul poveştii de dragoste dintre Dafnis şi Cloe, doi tineri adolescenţi de neam ales care, fără să-şi cunoască originea nobilă sunt deprinşi să păstorească, se îndrăgostesc, se opun cu îndârjire piedicilor din calea iubirii lor, spre a se uni în finalul romanului şi a continua să trăiască viaţa de păstor curată şi armonioasă departe de o societate în care părinţii îşi abandonează copiii, de teamă să nu-şi piardă averea.

În romanul lui Longos, accentul cade pe de o parte pe relevarea comportamentului adolescentin, în stare naturală, nealterată, iar pe de altă parte pe capacitatea de apărare a omului împotriva mediului uneori ostil, capacitate ce este susţinută de forţa inepuizabilă a iubirii. Dafnis şi Cloe trăiesc într-o stare naturală sunt deopotrivă de inocenţi (până într-atât încât nici măcar nu recunosc dragostea ca sentiment căci simptomele iubirii le sunt străine şi ciudate) ei trăind şi comportându-se după legile firii.

Primul obstacol cu care se confruntă cei doi tineri este chiar erosul, sentiment ce le tulbură întreaga existenţă. Într-o lume castă, într-un fel de univers adamic erosul agită simţurile într-un mod misterios, creează sentimentul frumuseţii văzute în celălalt dar nu şi în sine. Năzuinţa spre existenţa pereche a celor doi este tot timpul ameninţată, agresiunea din exterior pătrunzând în mod repetabil în spaţiul lor idilic. Subzistă de fapt rivalii primejdioşi şi presiunile forţelor externe necunoscute în prealabil eroilor precum piraţii, duşmanii cetăţii natale. Totuşi principalul obstacol în calea unirii îndrăgostiţilor, pare a fi unul intern, de natură psihologică, generat de inocenţă, de castitatea şi de ignoranţa tinerilor în ceea ce priveşte erosul.

Longos nu-şi aglomerează opera cu elemente neverosimile, nici nu o încarcă excesiv prin povestiri secundare integrate prin diferite artificii în intriga principală. El modelează şi simplifică energic scenografia. În locul peisajelor exotice, a aventurilor multiple, a peregrinărilor pe arii geografice vaste, Longos preferă decorul simplu al unui spaţiu idilic, limitat. În acest mod autorul „tinde nu spre o inflaţie a dramei interioare, ci spre deflaţia cadrului obiectiv al tribulaţiilor”2.

Aşadar elementul aventuros este redus la minim. Inserţia călătoriilor şi răpirilor este brutal redusă: Dafnis este prins de piraţi, dar aceştia se îneacă la ţărm şi captivul lor se salvează, iar Cloe este răpită de nişte soldaţi, însă aceştia o eliberează chiar în aceeaşi zi, la câţiva kilometri de locuinţa sa. Putem afirma în concluzie că Longos se mulţumeşte să salute în treacăt tradiţiile romanului. Se produce totuşi o călătorie în timp, tradusă prin scurgerea anotimpurilor care asigură mişcarea naraţiei: timpul trece, copiii cresc şi conflictul se poate dezvolta.

Am făcut această scurtă oprire asupra romanului lui Longos, deoarece acesta urma să aibă o contribuţie remarcabilă asupra prozei sentimentale din secolul al XVII-lea, căci publicul sentimental al acestui secol se va lăsa sedus de peisajul pitoresc şi de dramele pasionale ale foarte tinerilor eroi, arătându-se totodată receptiv faţă de intriga retorică şi farmecul naturii bucolice.

2 Eugen Cizek, Evoluţia romanului antic

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+