Lumi neîmpăcate
Proza Scurta
Veronica Baciu
iulie 25, 2017
0

 

   Dimineață rece și umedă. Înaintam prin pâcla unui drum fără să-l recunosc și fără să știu unde duce. Parcă aș fi căutat prin întuneric să văd unde izvorăște lumina. Căutam  lumină, aveam nevoie de lămuriri . ”Unde mergi, Vero ?” Mi s-a părut o voce cunoscută, chiar familiară. Asta îmi indica automat că eram pe drumul bun, poate chiar acasă. Care “acasă” aș putea să întreb …

În suflet mi-era  teamă, nu știam ce caut. Deși o recunoscusem pe Lili, chiar începusem o conversație, ca și când ar fi fost continuarea uneia mai vechi, mă stăpânea același sentiment de insecuritate.

  La una din porți ieși o femeie și din discuția lor urma să deduc că e duminică, e sărbătoare și ele se pregăteau să împartă de sufletul morților – lucru firesc și până la urmă lipsit de importanță. Mă gândeam că trebuie să fac același lucru, să îndeplinesc aceleași ritualuri, măcar din obligație .

Dintre toți, mama ar fi cea mai dezamăgită de mine, dacă n-aș împlini lucrurile în care ea crezuse. Purtată de gândul ăsta am ajuns în fața casei noastre pe care o știam pustie, știam că nu mai  e  nimeni acolo. Contrar așteptărilor o lumină se stinse dintr-un balcon chiar când dam să intru. Inregistram cu uimire și luam totul cu oarecare precauție. Știam că sunt acasă- mă rog, un acasă- dar eram neîncrezătoare în ceea ce mi se arăta.

  Un bărbat necunoscut deschise ușa de la intrare, cu oarecare familiaritate, ca unul deja instalat, ceea ce-i asigura anumite drepturi în raport cu mine. Eram o intrusă, eram cea nedorită. Din casa răzbătea forfotă și o lumină călduță. Am vrut să intru, mă copleșeau sentimente atât de amestecate când, privind în spate, l-am văzut pe el…trezit din afara poveștii, venit din altă lume, era el, era viu și în clipa aia nu m-am mirat, și nici nu mi-a lăsat timp să am o reacție manifestă. Știu doar că nu înțelegeam nimic, el accepta totul ca pe-un fapt normal, numai eu eram în afara oricărei înțelegeri. Mă privea străin și aștepta să-i spun ce caut acolo…L-am întrebat aiurită “ unde ai fost?”, deși știam că murise. Murise neașteptat, nepregătit, trecând prin umilințe atroce. Era un fapt cu care aproape mă împăcasem, deși nu încetasem să mă întreb cum a fost cu putință. Înregistram răceala și ceva din răutatea lui, care păreau neschimbate – un om cu care n-am fost niciodată în armonie, ba dimpotrivă, tusea și junghiul când se întâlneau ieșeau scântei și fulgere.

  Ceva mă atrăgea în casă, trebuia să-mi recunosc lucrurile, să-mi deslușesc învălmășeala grea în care eram cuprinsă. M-am dus după lumină…în sufragerie părea totul neschimbat, doar că zăceau din loc în loc haine aruncate la voia întâmplării. Pe urmă am intrat în camera mea. Aici am gasit trei femei pregătite de culcare, dar nu foarte mirate de venirea mea, poate ușor deranjate.Lucrurile se petreceau foarte repede, înregistram totul fără să pot accepta, dar nici să mă împotrivesc se pare că nu mai aveam dreptul. Totul era tranșat. Începea să mă doară faptul că nu existam pentru nimeni ca și cum eu aș fi fost mortul și toate lucrurile, noii instalați,  treceau prin mine fără să mă perceapă.

   Și totuși înregistram covorul de iută vișiniu al mamei așezat prostește peste alt covor, în mijlocul camerei, ca și cum lucrurile erau măsurate, cântărite, le evaluau  pentru a pune un preț .

O și auzeam pe una dintre femei- era tânără și deșănțată cu carnea ei roz, expusă insinuant vederii- “ nu se poate ce vrea el !“, dar ce vrea ? am întrebat ..”.păi, și cu grâul ăla și cu cheltuielile pe medicamente…” îmi răspunse ambiguu, înțelegând c-o să-i refuze oferta . Totuși, cineva era păcălit, unul dintre noi- el sau eu ? Mi se părea că totul e o farsă și nu știam ce urma, ce trebuia să fac. Undeva în mintea mea devastată de evenimente căutam pe cineva să mă sprijin, știam că acel cineva existase, poate era singura certitudine pe care o păstram.

  Dacă murise, ce nevoie mai avea să mă îndepărteze; dacă  nu murise, unde avea să mai stea ? Mă gândeam imediat la pericolul c-ar trebui să se mute la mine. Așa  acceptasem, de frică, toate deciziile lui care fuseseră  dezastru pentru mine…Fiind singura interesată să facă lumină, orbecăiam în aflarea unor răspunsuri…Și dacă în farsa asta eu eram mortul și toate întîmplările erau încercări disperate de-a răzbate, lăsând un culoar transparent, cu lumină călduță, între două lumi neîmpăcate ?!  

 

                                                               ***

      Când m-am trezit mă simțeam vlăguită, cu sufletul ars, cu mintea împrăștiată, ca după o mare încercare. În cameră era deja zăpușeală și faptul că începea o nouă zi nu-mi aducea nici o limpezime…

 

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+