Mothdiaries
Roman
fillagaucho
septembrie 3, 2017
0

Dar până la următoarea întâlnire, a trebuit să merg acasă în vacanţă. Deja muream de plictiseală, gândindu-mă că mă văd cu ai mei. În plus, problema cu Tania era că nu aveam tupeu să tranşez situaţia în mod categoric. Trebuia să o lălăi. Şi am ajuns acasă, unde ai mei mi-au dat vestea că murise unul dintre bătrâni ( nu mă sunaseră că să nu mă pună pe drumuri). Şi culmea, câştigaseră prin moştenire un loc de veci. Era ridicol să îi vezi, ţopăind că nişte greieri, cu actele doveditoare în mână. Tania arăta ca un loc de veci, am tamponat-o cu un limbaj suburban, folosindu-mi toate resursele de pe internet, pentru a-mi confecţiona o imagine agresivă, de macho. Ea se hlizea ca o proastă, fericită că mă putea ţine în sfârşit în braţe. Mi-a cerut să îi citesc pasaje din carte. Nu am făcut-o şi mi-a părut rău după aceea. Poate cu altă ocazie cuvintele scrise acolo nu o vor mai spăla îndeajuns pe creier ca să mă lase să fac ce vreau eu, prefăcându-mă că îmi pasă. Oraşul arată tot la fel, ba parcă mai mic şi mai ignobil ca niciodată. Bella era perfect întreţinută, totuşi. M-am mirat, mă aşteptăm să o găsesc ascunsă după veceu, cu o tibie în gură şi o ureche sfârtecată în pătuţ, pe post de partener conjugal. M-am bucurat că îi merge atât de bine, că ai mei trăiau o fericire modică, cumpătată, aruncată în aer doar de moştenirea aceea dubioasă. S-a mâncat mult, s-a râs mult, m-am simţit destul de bine primită, le-am cerut alor mei să continue cu atitudinea nazistă şi alimentaţia de lagăr, având în vedere că obţinusem atât de mult în urmă acestui tratament. Când m-am suit în maxitaxi, să merg spre Bucureşti, n-am avut nici o umbră de regret că mă separam din nou de lumea trecutului, de copilărie, că refuzăm placenta în descompunere a acestui oraş-temniţă. Mă născusem deja. Aveam fraţi noi şi surori noi şi urmă să am şi o iubită nouă.

 

A doua petrecere a venit cândva prin martie. Psihicul meu se fragilizase, între timp, din cauza absenţei îndelungate. Petika mi-a dat din boarfele ei care acum mă încăpeau şi pe mine. Eram cam mofluză când am ajuns în faţa vilei impunătoare, de dată asta nu din cauza aspectului exterior, cât din cauza unei stări depresive pe care o puneam pe seama faptului că nu îmi promovasem examenele cu brio şi mă vedeam ameninţată să mă întorc în văgăuna mea, situaţie care ar fi fost letală prosperităţii mele personale şi viselor mele care mă torturau noapte de noapte. Devenise aproape un clişeu să mă gândesc la „She” şi acum când, în sfârşit, puteam să o văd din nou mă întrebam dacă a două întrevedere se va ridică la rangul primei. Până şi în Dorian Gray se moare din cauza mediocrităţii. Artista care se îndrăgosteşte de Dorian. În cazul de faţă, eu nu eram Dorian, aşa că prestaţia ei putea lua orice formă, de la explozie juvenilă la incantaţie barocă. Şi am intrat. Alte femei, alte trupuri, aceaşi cârcoteală zeflemitoare şi graseieri pe nas, acelaşi iz stătut de vulve umede şi sperme albicioase. Şi am văzut-o. Nu privea înspre nimeni, deşi părea că ne cuprinde pe toţi ca ecranul supergigantic al unei arene de fotbal. Era indiferentă, puţin băţoasă, cu un aer preocupat mai mult de buclele care îi cădeau pe chip decât de conversaţiile pătimaşe care se derulau în preajmă. Nu m-a salutat, deşi i-am trecut prin faţă, aproape atingând-o. Nu m-am resemnat şi am trecut a doua oară pe lângă ea. A, bună, tu eşti prietena prietenei? Salut, nu te mai recunoşteam. Data trecută erai îmbrăcată în salopeta aia de gravidă, de mă şi aşteptăm să îmi lansezi nişte marinari în budă. Am făcut ochii mari, de mormoloc concentrat. Putea să mă înjure, putea să facă orice. Ştii, noi aici le avem cu băutură. Altfel, ne plictisim. Mi-a întins un pahar cu gin, l-am identificat după miros. Apoi a tras pe nasa o priză de cocaină. Mi-a întins paiul scurt cu un gest larg din poignet. Nu-ţi fie frică, nu muşcă. Şi a zâmbit. Am tras pe nas, apoi m-am şters cu mâneca uşor, ochii au început să-mi lăcrimeze. Apoi, ca un birjar, a început să ţipe. Băăiii, nu mai îmi aduceţi copiii de-ăştia neexperiementaţi pe aici. O să creadă că vreau să îi corup ca să le-o trag. !!! S-a îndepărtat de mine, privindu-mă pe sub sprâncene.

 

Obsesia mea pentru „She” se convertise într-un viciu personal. O chinuiam pe Petika, cerându-i să aprobe toate invitaţiile, fără să îmi pese de consimţământul ei. Da tu chiar nu te vindeci? Uit-o, dumnezeule, she out of your league. Am încercat drept momeală pentru uitare să mi-o trag cu Dinu. Urmărisem filme porno şi trailere artistice dar în momentul când mi-a arătat mădularul îndoit şi mi-a făcut semnele obscene clătinându-şi pumnul strâns şi apoi punându-l în dreptul gurii mimând sexul oral, m-am simţit pe deplin incompetentă. Am mozolit, am linguşit, am maltratat, am drenat. Când sexul lui s-a făcut vânăt ca boaba de strugure de pe arac, Dinu şi l-a scos din gura mea. Eşti bună de pula, n-am ce zice, dar la cioc nu ştii s-o iei. În capul meu vroiam să îi dau o replică acidă de genul ” Dacă vrei o muie perfectă, du-te şi cumpără-ţi una de pe centură.” Dar eram oricum emoţionată. Sufletul mi se chircea în trup ca un embrion căutat cu moartea. Gâfâiam, vedeam stele verzi, mâinile şi picioarele îmi erau moi şi supuse ca de gumă. Aşa că atunci când şi-a proptit mâinile de umerii mei şi m-a ţintuit de pat, cu o privire rea de sandilău/ recuperator credite bancare, n-am zis nici pâs. În momentul penetrării mi-am jurat să zâmbesc frumos ca o diva de pe coperta Marie Claire sau Vogue. Nu am reuşit decât o grimasă. ÎI vedeam ochii din care ţâşneau fulgere mici ca o invazie de furnici dintr-un muşuroi, negru, negru, întunecat. Buzele mă pipăiau pe gât, pe obraji, saliva amestecată cu lacrimi se lăbărţa pe faţa mea, durerea ascuţită ca şi când un pantof cu toc stilleto mi-ar fi fost înfipt în vagin mă seca până la anoxie. La final a adormit. De dimineaţă, când m-am trezit l-am văzut pe marginea patului privindu-şi organul roşietic cu un aer contrariat. Ptiu, drace !!! De ce nu mi-ai spus că eşti virgină?! Dacă îmi spuneai că eşti virgină o luăm şi io mai încet…Consolarea venea însă prea târziu. Ridicându-mă din aşternuturi, am ştiut că redevenism 100% o lesbiană convinsă.

Când Petika a văzut că foamea de bani era mare, mi-a propus să fac videochat. Şi ea făcea ca să îşi mai rotunjească veniturile. Şi poţi s-o dai în bară cu şcoală, big time!! Un singur ingredient. Banii. Şi ai scăpat de problemă. Şi eu simţeam că e momentul ca să găsesc un rost aspectului meu. Aşa că am acceptat. Erau două variante. Freelancer sau studio-uri profesioniste. Întâi m-am gândit că un studio era o variantă mai bună, deoarece îţi oferea un mediu protectiv, uterin, o relaţie, plus beneficiile serviciilor tehnice. Apoi mi-am zis că nu poţi fi sigur dacă aceste studio-uri sunt safe. Poate erau doar momeli pentru racolarea de carne de tun pentru alte ocupaţii înrudite. Aşa încât cu banii de mâncare mi-am cumpărat o cameră video, căşti cu microfon şi m-am instalat în faţa calculatorului meu vetust, în camera de cămin. Sigur că nu am făcut releveuri de organe alături de colegele mele. Ele mergeau frumuşel la şcoală, eu mă fardam ca o pitzi şi mă puneam la „pescuit”. După un set de poze profesioniste plătite de Petika, banii au început să vină, întâi cu ţârâita, cu picătura, apoi solicitanţii erau aşa de mulţi că nu ştiam pe unde să mai scot cămaşa. Eram asaltată ca un operator call center, asediată practic de clienţii furibunzi, care vroiau să îşi scoate pârleala în orele tragice pe care le petreceau la muncă, izolaţi în birouri lor funcţionale, cu secretare reeşapate de 50 de ani, cu protecţia muncii pe urme şi dosarele de hărţuire sexuală arhivate ocupând juma din memoria utilajului. Da, mulţi erau tineri avocaţi, bine plătiţi, dar şi frecaţi pe măsură. Sexul virtual era grozav pentru că îi lipsea cu totul realitatea. Duhhh, of course. Micile orgii internautice se terminau întotdeauna cu bine, fiecare obţinea ce dorea, ei-relaxare, tu-bail out-ul.

Întâlnirile meie cu „She” continuau să mă preocupe la nivel teoretic. Deja la a patra întâlnire, devenisem destul de intime încât să ne zicem „dragă”, „scumpo”, ” carinho”. Felul ei afectat de adresare nu mă deranja, parcă urmăream un film cu Marylin Monroe, Judy Garland, Rita Hayworth. Imaginea era tot timpul blurry, nu ştiu, poate de la droguri, alcool sau beţişoarele parfumate care împânzeau camera. Ca să nu o jignesc nu purtam niciodată tocuri şi mă cocoşam dinadins ca să îi pot urmări buzele sângerii vorbindu-mi de aproape, ca două labii injectate cu acid hialuronic. Faţa ei schimbătoare, coafurile extravagante, vocea când groasă, când piţigăiată mă făceau să o compar cu marea actriţa Bette Davis, proteică, revoluţionară. Apoi când mă lua de mână şi începea să mi se confeseze cu un glas pierdut, aveam senzaţia că o să dau cu fruntea de cer şi n-o să mai ştiu să cobor pe Pământ, atât de mult o iubeam. În a cincea întâlnire, mi l-a prezentat pe Alexandru. Superintendentul meu vexat, slujitorul meu fidel. În toate îmi face pe plac mai puţin când să îi spun să nu mă mai iubească. Şi vroiam să adaug ” nici eu n-aş putea să nu te iubesc”. Apoi, m-a luat de mână şi impulsivă, cu paşi mici de gheişă, m-a condus în altă încăpăre. În întunericul vătuit ca o muselină neagră a început să bâjbâie prin nişte sertare. A scos un obiect care părea un dosar, un caiet, nu ştiu. Între timp găsisem şi întrerupătorul electric. Poftim, jurnalul meu. Şi mi l-a întins, graţioasă. L-am luat şi cu inima cât un purice, sigură că nu merit acest favor, am întrebat. Eşti sigură?! Toate secretele tale, seva ta interioară. Îmi încredinţezi mie cifrul?! Poţi să îl iei. Sunt sigură că mi-l vei returna. Eu am obosit să scriu. Pare că viaţă nu te iartă şi desfiinţează tot în ceea ce odată credeai. Cuvintele, ideile devin doar silogisme postume, scrise antum.

 

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+