” Niciodată toamna nu fu mai frumoasă (…) „
Proza Scurta
Veronica Baciu
septembrie 3, 2017
0

 

   Își lăsă capul pe spate și se lăsă mângâiată de soarele amiezii. Lumina lui ca mierea se răsfira prin frunzișul verde-arămiu și i se lăsa greu pe pleoape. Închise ochii și ascultă suspinul frunzelor ce se desprindeau din copaci într-un balet molatec, una câte una. Ploua cu frunze aiuritoare, nostalgice, aprinse în mierea soarelui ca mici ruguri. Era un freamăt continuu de parcă cineva îți tot șușotea ceva de foarte de aproape. Din când în când tresărea la pocnetul castanelor ce cădeau și se sfărâmau pe poteci, de-a valma, printre frunzele umede.

   Mirosea puternic a vegetație încă vie, a pământ reavăn și a apă adormită, în care mișunau vietăți care mai de care …Îi erau atât de cunoscute mirosurile astea c-ar fi trebuit să scormonească în mintea ei ce locuri, ce întâmplări stăteau gravate în ele. Mai trase de câteva ori aer în piept, se ridică de pe bancă și privi înaintea ei cum o întâmpina aleea cu plopii bătrâni, mângâiați suav de lumina toamnei .

   Era o toamnă bună, blândă, te lăsa s-o respiri, și Silvia se lăsă ademenită de aleile bătrânului parc . Nu-l vizita prea des și când se întâmpla să-l străbată avea un sentiment ciudat. Ceva ce-a fost și nu mai este se răzvrătea în ea . Putea să închidă ochii și să vadă încă  chipurile tinereții atâtor generații ce i-au stăpânit aleile, umbrarele. O lume pierdută, povești risipite, lumea de splendoare și strălucire a tinereții erau pierdute pentru totdeauna. Muzica asta a tinereții visate, așteptate, întâmplate susura blând ca-ntr-un cântec care nu și-a încheiat refrenul. În el era vorba despre revoltă, nostalgie, regret, frumusețe, timp furat…despre timp și destine.

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+