Nu zaiet, nu pagadi ( Fragmentarium – The moth diaries – Și dacă v-aș spune că totul e o invenție…)
Roman
fillagaucho
iulie 13, 2016
3

Și dacă v-aș spune că totul e o invenție. Că „She” e doar o scriitoare. Că Alexandru e PR employee la o magistrală firmă internațională. Că Andrew este de fapt Andrew Solomon, Hoyt e Elisabeth Hoyt, Natalie e Natalie Sarraute. Că prima oară am simțit gustul umami în gură citind Chuck Palahniuk, „Fight club”, „Snuff”. Că am trăit o viață obișnuită într-un oraș zăpușit de căldură din Bărăgan. Că n-am fost decât o dată în București, ce să spun despre alte țări străine. Ce ați spune despre mine??!! Cu siguranță, fata asta e scrântită. Ba bine ca nu.Și încă îmi duc cu mândrie osânda. Citesc deseori fan fiction în limba engleză și știu că o poveste poate avea mai multe finaluri. În cazul nostru, vă puteți imagina cum ar fi ca „she” să se căsătorească cu Andrew….v-ar satisface finalul ăsta??!! Nu, e prea previzibil. Mai bine o răpire comisă de niste racheți bulgari în timpul unui sejur. Sau o banală crimă prin electrocutare regizată de Natalie sau Alexandru, gelosi că „she” vede în sfârșit luminița de la capătul tunelului. Ca în videoclipul lui No Doubt. Sau Lady Gaga. Dar de ce să nu suspendăm temporar povestea? Putem foarte bine să o lăsăm în coadă de pește. Să lăsăm criticii să își imagineze „cum ar fi dacă”. Ițele viitorului posibil sunt undele de soc ale unei crize existențiale sau doar rezultatul banal al unei contabilități primare??!! Calculul algebric ne-a infestat existența până în cele mai banale acțiuni. De ce să poetizăm lumea, să o poleim cu teorii, de ce să anulăm esența meschină a vieților noastre stratificate geologic și istoric , de ce să nu recunoaștem că în acest sfârșit de mileniu s-au adunat toate evurile posibile, că aici trăiește un nabab, mai încolo un burghez, mai dincoace un cerșetor din Curtea Miracolelor, mai la vale un traficant de arme, în suburbie un proletar nostalgic, și toți își numără lovelele de parcă și-ar număra picăturile de sânge care le-au mai raămas în organism, că tot ce ne-a mai rămas din conștiință este un trailer de film, un spot publicitar, că viața noastră este o premieră fără spectatori, că viețile noastre reale nu sunt niciodată blockbustere. Capitalismul este un patchwork, un burduf din petice . Și oricât suflăm din bojoci nu putem face acest lucru să cânte ca un cimpoi.
1400M-am născut din Marcela si Avram. Marcelavram. Nu, nu sunt un fotomodel, darămite un star pop. Camarada mea cea mai bună e Petika. Petika e unguroaică. Semi. Petika a fost in Ungaria la Hungaroring de două ori pana acum. Eu am fost doar până la Amara. Suntem născute în același an , 1992. De mici ne jucam impreună în nisipar, ne cumpăram hainele din același second-hand, am fost amândouă crestate la frâul buzei superioare ca metodă arhaică de scăzut febra. Petika a crescut destul de înaltă, eu sunt minionă. Ea a primit bicicletă cu aripioare cand eu încă mă chinuiam cu tricicleta. Toti băietii de la grădiniță vorbeau despre Petika urât, că miroase a pește împuțit, drept care Petika rădea sapunul cu lama de bărbierit a lui taică-său și aduna fulgii și îi punea prin haine, în sertare. Iar dimineata , înainte de plecare, se dădea cu after shave. De mine nu ziceau nimic. Eu aveam bani din pușculiță și îi dădeam la schimb pentru biscuiți Eugenia și bomboane lipicioase care mi se adunau în buzunare. Apoi le dădeam hamsterilor. Pe hamsterii mei îi chema Moise si Rachel. Numele Petikai este Petula. Numele meu de familie este Draussentaschen. In traducere din germană inseamnă ” saci în aer liber”. Numai că eu pronunțam Rauscheashen. Ceea ce în traducere din două limbi ar înseamna „foșnet cenușiu”.In noaptea de 17-18 iunie 1951, de Rusalii, a fost pusă în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945. Un număr de 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni. Oamenii, inclusiv femei gravide, bătrâni, bolnavi, copii mici, au fost îmbarcați în vagoane de vite și duși în Câmpia Bărăganului. După un drum cu trenul, care a durat două săptămâni, au fost debarcați în Bărăgan, pe câmpul liber, departe de orice altă așezare omenească, și li s-a ordonat să-și ridice case. Terenul fusese parcelat cu plugul și fiecare parcelă avea un țăruș cu placă cu număr de casă. Astfel, în vara și toamna anului 1951, în regiunile Ialomița și Galați, au luat ființă 18 localități noi.

Pe mine părinții au vrut să mă dea la școala Waldorf. La București.Dar nu aveau bani pentru asta. Așa că m-au înscris în clasa I la o școală gimnazială normală. Petika mergea la altă școală, mai aproape de jobul lui maică-sa. Scoala gimnazială Sfantul Andrei. Deși stăteam în același bloc, ajunsesem să ne vedem din ce în ce mai rar. Asta pentru că ea mergea la maică-sa care lucra la Centrul cultural Ion Perlea. Acolo se înființase un fel de after school ad-hoc pentru copiii angajaților. Ea lua întotdeauna coroniță, eu mă mulțumeam cu mențiuni. Dar nimeni nu avea ochii albaștri-violeți ca ai mei, Lilien bluhen. Mama era casnică, făcea tot felul statuete din gips și ipsos, caricaturi dupa oameni politici și vedete, oameni celebri, pe care le vindea la târguri de obiecte artizanale, împreună cu mileuri și căciulițe croșetate, cam cum purta pe atunci Vanessa Paradis. Petula Clark?? Nu, Petula Varga. Deja în clasa a patra avea 1,60, părul lung până la fund. Eu eram mică și bondoacă, aveam ochii frumoși ca ai prietenei lui Andre Agassi. Romy Schneider?!! Nu, Brooke Shields. Tipa din reclamele la blugi Calvin Klein. Și protagonista din Blue Lagoon.

Petika sau Petka atunci când ne supăram a devenit o adevărată amazoană. E cireașa de pe tort. Pe când eu sunt bomboana de pe colivă. Își bâțâie fundul în blugii skiny, își flutură părul de Rapunzel, face cu mâna ca Jaqueline Kennedy, păstorindu-și admiratorii înfocați care o asaltează cu replici neobrăzate. Patty, de unde ți-ai cumpărat cracii ăștia??!! Ce curuleț în forma de inimioară ai, pot să ți-l săgetez si eu?!! Da-ți-aș la buci până faci transplant de colon!!! Firește, diavolul abisinian este Mussolini al școlii, inventator de pogromuri locale. Pentru că Petula e un pic țigănoasă la piele, deși e blondă în rest, pentru că are ochii negri de onix sau turmalină, acesta îi zice Miss Piranda.

Editeaza textul
1 vote, average: 1,00 out of 1 (1 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

3 Responses
  1. Am trimis si la poezie un volum; „tonomat cu colibri” care a fost finalist la Traian T. Cosovei tot anul asta. De fapt, l-am trimis inainte sa stiu ca e in finala. Evident, acolo e mult de scos, de bibilit, ca doar debutant ma numesc, am dat-o cu mucii in fasole intr-o oarecare proportie. Si-apoi, fiecare juriul are parerile sale. Eu incerc, pana reusesc.

  2. Chiar nu m-am gandit la ce editura. EP45, Herg Benet, Ego Proza-Polirom, poate Vinea. Cam astea ar fi cei care publica „proza tanara”. Evident, voi trimite la EP45 pentru ca aici activez mai mult. Am mai trimis un roman d-nului Cosmin Perta, roman care a fost finalist Adenium Start anul acesta, dar am specificat ca nu vreau sa debutez cu el, e oricum mai slab decat cel pe care il scriu acum. L-am trimis asa, de o parere.

  3. te-ai gândit la care editură vei publica romanul tău? când te hotărăști să publici, întreabă și la EP45

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+