Palma ta dreaptă
Proza Scurta
ileana popescu baldea
august 13, 2017
0

Semăna cu soarele, când privea calul prin fereastră. Asculta muzică până când seara se ascundea sub perna lui iar lătratul câinilor gonea ultimul pescăruș. Încrețea fruntea lată, transpirată de gânduri și se ștergea, cu mine, tare, încât pielea se subția și lăsa să se vadă prin ea sângele. Apoi gemea și țintuia tavanul înalt, prea înalt pentru a putea fi atins cu mine. Lumina era stinsă iar umbrele dansau pe pereții cu miros de var alb – dacă luna se ghemuia la fereastra din lemn bătrân. Adormea destul de repede, după ce-și lua pastilele, cu pleoapele strânse ușor, pe partea dreaptă, cu picioarele îndoite în poziție fetală. Uneori vorbea tare despre calul alb pe care-l zărea zilnic și care, des, își schimba culoarea în cafeniu. Alteori scotea niște sunete ciudate la capătul cărora zicea că are un nume frumos, degete lungi ca aerul și glas de pasăre. Și se trezea brusc, lua chitara și până dimineață cânta folk. Mergea obosit la serviciu, se certa cu șeful și colegii, lua un sandviș de doi bani în pauză și se ruga să treacă ziua mai repede. Ostenit și nefericit de atâta rutină, la plecare, mă punea în buzunarul drept de la sacou și fluiera pe străzi înguste. Des, se oprea în fața acelorași clădiri, le mângâia poarta cu palma stângă, cu mine își ștergea lacrimile, apoi pășea mai departe, cu umerii ridicați și capul adâncit între ei, încât părea mic, îngrozitor de mic, față de statura atletică. Seara, calul a apărut la fereastră, degetele mele nu mai știau ce să facă iar paginile pe care le răsfoiam se rupseseră de atâția nervi. A început să plângă spasmodic, țipând că va muri și-i pare rău, apoi a luat cu stânga un lănțișor rupt, din aur, și un bilet pe care l-a mototolit între degetele mele. Mi-a spus să le dau copiilor, dacă vor veni la înmormântare, și să am grijă de ei până vor vinde. Apoi, treptat a devenit rece. Dimineață l-au găsit colegii alertați de întârzierea lui. L-au dus la morgă și pe mine m-au lăsat în pat, fără să vadă, fără să știe că am ceva între degete. Seara a apărut, din nou, calul alb. M-am legat de coama lui și am așteptat copiii. Rădeau cu zgomot și veniseră deja cu un cumpărător. M-am furișat pe masă, am lăsat biletul și lănțișorul, apoi m-am ascuns în coama albă care între timp devenise sură. Citeau și păreau inerți. Au aruncat biletul sub scaun, au împărțit lanțul și au plecat fără să întoarcă fața. Calul a început să fugă, repede, repede, și tropotul lui a adunat alții. În goana aceea nu am observat că devenisem și eu cal. M-am împiedicat și nu m-a așteptat nimeni. M-am întors, șontâc-șontâc, la casa pustie. Un vânt năprasnic m-a lipit de gorunul din curte, apoi furtuna a pus casa la pământ. Și Valea Ilia s-a umflat, curățând totul. Am rămas doar eu, un cal singur dintr-o palmă de om care nechează și se rotește la nesfârșit…
6 August 2017

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+