Pentru Dumnezeu, de ce te antrenezi?
Jurnal
sorin delaskela
ianuarie 10, 2017
0

5 ianuarie
Dacă m-ar întreba cineva ce caut pe plajă? Mă opresc, răsucind pietre şi cochilii de melci? Caut trilobiţi şi amoniţi, aş putea spune. Dar ar fi o exagerare. Caut pe malul Dunării, dar fără iluzia că aş putea găsi, fragmente meteorice, suprafeţe metalifere, sinuoase, modelate-n dogoarea atmosferică, structuri străine acestei lumi, xenocorpuri desfăcute din magnitudinea călătoriilor galactice, eşuate aici, pentru totdeauna.

.

Găsesc, la răstimpuri, roci de o frumuseţe ciudată. Dar şi forme lemnoase, purtate şi modelate de apele fluviului. Găsesc fragmente de vase preistorice. Unele poartă pe suprafaţa lor scrijelituri făcute cu oase de somn. Linii fine ce se frâng la marginea arsă a ciobului.

.

Cuţa şi Dixi amuşină pe mal. Bărcile pescarilor stau bine legate, imobile. Norii sunt o acuarelă neurastenică, dar irealitatea lor e încântătoare.

.

Ajuns acasă, redeschid jurnalul Sylviei Plath. Acum, faţă de prima impresie, opusă, îmi plac notele din perioada studenţiei la Colegiul Smith (Massachussetts, iulie 1950 – iulie 1953): „Trec pe lângă oameni atingându-i uşor pe margini şi asta mă deranjează.” Surâd, căci aşa fac şi eu, doar că nu mă deranjează acest lucru, dimpotrivă, e o prudenţă necesară. Nu pot lua foarte în serios decât o serie restrânsă de oameni, cei în care cred, restul îi percep, cum spune S.P., ca margini, muchii, subrealităţi vociferante; sunetul lor e fără conţinut.

.

„Am multe lucruri pentru care să trăiesc, totuşi, în mod nejustificat, mi-e rău şi sunt tristă.” E vorba de acel sentiment de inexplicabilă aşteptare, de care vorbeşte câteva fraze mai devreme, aflat sub nivelul înţelegerii. Unii dintre noi îl ştim. L-am putea numi cu mijloace poetice, de aproximare: abisul, vraja, murmurul, chemarea lui întunecată.

.

Cea mai bună definiţie a jurnalului: „Stiloul scârţâie pe hârtie… eu… eu… eu… eu… eu… eu…” (S.P.)

.

Am revenit la jurnal, după ce timp de un an i-am abandonat teritoriile, pentru plăcerea de a descrie micile gesturi, somnolenţele, splendoarea taciturnă a acestei lumi de margine. Dar nu, nu doar pentru acest lucru. Jurnalul e mai ales un clopot de sticlă, o înstrăinare voită faţă de tumult.

 

.

Şi totuşi întrebarea rămâne. E ca în romanul lui Updike: „Janice apare din bucătărie în picioarele goale, şi-i spune:
-Harry, eşti roşu ca racul.
-Mă.Simt. Foarte bine.
-Stai jos. Pentru Dumnezeu, de ce te antrenezi?
-Pentru marea întrecere, răspunde el gâfâind. E minunat. Să-ţi testezi. Limitele.
-După mine, împingi lucrurile prea departe. Eu şi mama am crezut că te-ai rătăcit. Vrem să jucăm pinacle.
-Trebuie să. Fac un duş. Problema cu joggingul. E că transpiri ca naiba.
-Tot nu-nţeleg ce vrei să demonstrezi.”
Tot nu înţeleg ce vreau să demonstrez.

 

                                                                                             Sorin Delaskela

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+