Poveştile unui corporatist bãtrân – Strada copilãriei
Proza Scurta
roasianocen
aprilie 9, 2017
0

  Cele ce urmeazã s-au întâmplat în pauza de masã dupã improvizaţie englezeascã la ora 5 în camera de mese ale unei multinaţionale banale. Un grup de angajaţi îl ascultau cum povestea aproape literar:  

–  Vântul şi cerul sunt aceleaşi peste tot printre minunile lumii mele. Am venit pe lume ca orice prunc, într-o maternitate complet utilatã, plinã de moaşe harnice şi cu lehuze îngrijite. Aici am respirat prima datã, am luat primul 10, am bãut primul lapte, am ţipat bucuros în lichid amniotic.

   Dar astea sunt poveşti ca pentru oricine, oriunde s-a nãscut, diferenţa la mine e cã am apãrut gânditor. Degeaba încerc sã mã explic sau sã elimin absurditatea dar prefer sã zãmbiţi decât sã vã mint. Da! M-am nãscut gândind, asta nu pot uita nici când mã va roade demenţa. Era un gând sec care nu poate fi spus doar aşa într-o frazã, enunţ sau ce mai ştiu eu formã savantã şi era ca un plasture lipit în mine.

   Voi nu veţi recunoaşte cã şi vouã vi s-a întâmplat ceva atunci, în clipa naşterii voastre, mai bine sã nu vã complic poveştile.

   Am pomenit de gãndul ãsta şi de naştere tocmai pentru cã în povestea mea, poveştile pe care aş vrea sã le spun, apare câteodatã un chip clar, ca o grãdinã zen, niciodatã aceiaşi.

    Ei gândul ãsta cu tirania lui cu tot se juca împreunã cu mine pe strada unde am copilãrit. Construia avioane de hârtie, sãbii de lemn, arcuri din salcii şi mergea Duminica la Bisericã, împreunã cu bunicii. 

   Era o stradã banalã, gri-asfalt, într-un oraş prosper,  pe care nu existau decât vile şi case mari, lucru care mi-a irosit copilãria.

   În fiecare zi mã trezeam sã vãd soarele cum se înroşeşte pe geam apoi uitam de ei şi mã întorceam la gândul meu. Visele nu mi-au fost niciodatã de ajuns.

  – Acum vãd cã ceaiul s-a terminat. La treabã echipã! Vã voi spune altã poveste mâine.

 – Rãzvane, nu uita de facturile la zi, iar o sã avem probleme cu încasãrile, vezi ce faci, ştii cã toate au o limitã.

  Uşa biroului se închisese lent în urma lui pentru încã o zi de hârtii interminabile, plãţi, facturi, proiecte. În ochi îi sclipea gândul despre care pomenise mai mult pentru a-şi motiva echipa. 

 

Editeaza textul
1 vote, average: 1,00 out of 1 (1 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+