Tablou de gen cu Vivid
Proza Scurta
danrec
august 24, 2016
0

Într-o dimineață cețoasă, ca la sfîrșit de august (de fapt era în octombrie dar pe riviera Makarska, nu ninge decît din an în paște și alea catolice, zgribulite) cînd frunzele pale (ca obrazul unei penticostale) de-abia atinse de frig ale dudului muntenegrean din dreptul verandei se făleau cu o rară nuanță de lemon vert muiat în bronz auriu (de sobă) meșterul Dragan Goiko Mastan zis și „četka pijan”, (pensulă beată) renumit prin toate crîșmele și galeriile de la Ulcinj și Budva  pînă-n Dubrovnik și-napoi  că executa adesea portrete de cochete și tablouri de gen ambigen, impecabil realizate numai cînd se afla într-o stare medie de ebrietate, se întinse de-i pocniră oasele și brăcinarele din mătase frez zbîrnîiră precum coarda unui arc tensionat (sau a unui pian dezacordat) apoi mîrîi printre caninii îngălbeniți de dohotul pipei:

„ Fie, băh(rîgîit sonor) m-apuc!”

De ce s-apucă, adică, dumnealui? De sculele specifice meșteșugului pictoricesc, of course, că de altceva n-avea prilejul să se prindă. Luă cu fermitate paleta în dreapta, o pensulă subțirică în stînga (ați ghicit, maestrul era stîngaci, cum ar veni cu proiecția ariilor motosenzoriale corticale de Broca pe dos) o muie fulgerător în nițică zeamă de magenta plus noir de ivoire macerat în acreală de sepia și trasă repede, cu o linie echilibrată și sinuoasă, dintr-un singur gest, conturul siluetei lui Vivid.(probabil că niciunul dintre cititorii acestei relatări nu va fi curios să afle al cui contur îl trasa maestrul, sau cine, ce sau cum arăta Vivid, dacă era un mops congolez sau o păpușă matrioșka, fabricată manual de un meșter covaci de origine găgăuză, domiciliat în Postsovetskaya Respublika trans i tsis Dnestr, dar eu tot vă spun fiindcă mă mănîncă limba ca o pușchea răsărită pe ea după un chef de-o zi și-o noapte cu creveți vietnamezi și merlot bulgăresc contrafăcut). Vivid, ei bine, Vi-vid nu era un El așa cum ar putea să-și imagineze amatorii de romane cu final fericit, nici un Android hibrid(nici el nici ea)care mestecă sîrmă și vomită cuști în care se învîrt la infinit, sfidînd toate principiile termodinamicii și-ale bunului gust, hamsteri(tot automatizați) era o Ea, mai precis un exemplar de femelă homo sapiens slavoniae în etate de patruzeci de primăveri sau toamne, (depinde de meridianul pe care stai)așadar, păzea! măi, Balzac, Coco Chanel, Freud, gdje god se nalazili (oriunde v-ați afla). În tot amalgamul acesta [ lemon vert cu bronz auriu, dud muntenegrean, mops congolez, bretele frez, covaci transnistrean, meșter afumat, ivoriu macerat, merlot bulgăresc, crevete chinezesc…(dap, m-ați prins cu inadvertența, era vietnamez!)] trebuie reținut un amănunt: Vivid, ea era ]n mod cert o bucățică mustoasă de literată, poetesă, ce mai!neînțeleasă și nedigerată de marele public cu excepția publicuțului feminin care picotea sau sporovăia voios(în funcție de vîrstă) prin saloanele decorate cu porțelanuri liliputane și bris-bris-uri anglicane de unde nici nu visați: Galați, Melbourne ori  Babyloniënhoek (nu încercați să pronunțați, vă expuneți unui pericol iminent de luxare a osului hioid) care semna așa în pseudonim și-n pseudopoeme cu numele ]nregistrat la starea civil[ de Viviana Egratia Diocleția (că tot ne-așezarăm lîngă Split) Evdochia, Mugur Auriu, Duba-Kupyna, născută Mullbery (sau cam așa ceva) din părinți vietnamezi, muntenegreni, bunici anglicani și strămoși nistreani (și încă peste cu tot ce-a mai rămas din lista de chestii și naționalități desperecheate, înșirate mai sus) Pe deasupra, ca pe un pod solid din litere bolovănoase glagolitice trecea nu vizirul din Mostar, nici mîndrulița Dragovitza din Stari Pazar ( gătită cu har și c-un bujor albinos înfipt în părul de jos) ci senzația, aia greu de exprimat în vorbe că envizajezi un chip nobil, expresiv, încadrat de un păr rar dar bine întreținut cu unsori paracelsice și iruri celtice, oleacă peltice. Ce mai încolo și-ncoace? !Avea dînsa un boi plăcut, nasul iernut și pasul scremut, așa cum trebuie să posede în orice anotimp și-n oricare ocazie mondenă, o poetă perenă, căzînd cu tronc fanților, popilor, crailor, așilor și altor figuri emblematice, heraldice, îndrăgite de cartofori și plantatorii de sfeclă pensionați pe motiv de boală, atunci cînd își dregea glăsciorul bine timbrat și maturat (precum o sticloanță de trascău lăsată la soare într-o latrină cîmpenească)și se apuca să recite unul din poemele sale apoplectice dacă nu apocaliptice.

{ Spre exemplificare: PREPELIȚA PERPELITĂ

Aud în cazanul norilor cum bate un cazangiu

Macină ciorile(?)toate, urlă luna pală a pustiu,

Îmi număr mănușile și degetele împietate

Zăvorul porții mugește, e iarnă iar în cetate,

Mă dor arnăuții sarbezi și steaua bicentenară

Cine bate oare-n clavire, cine scheaună-n moară?

Să fie cerberul păcii sau pelegrinul trist

Mă năpădesc apele limpezi căci cîntă ca Liszt …}

 

Goyko Mastan privi scurt spre dudul muntenegrean, dudul luă o alură de castan, apoi se întoarse spre modelul viu care se tot foia în fotoliul adînc tapisat cu plus de nuanța unui pateu de foie-gras cuprins de ciroză și mormăi:

„Așezați-vă comod, relaxat, duduie, fără crispări că nu vă aflați la dentist și nici la vreun priveghi !”

Foiala se înteți și se auzi:

„Stau bine,maestre? Verișoara mea de-a treia, Sofia Columba Negroponte obișnuia să zică: șed deci extirp…ce extirpa, numai ea știa: foliculi morți, hotare de sorți…interesant, nu?”” ciripi interogativ Vivid. (ar trebui să scriu „rîndunici Vivid”, fiindcă arăta ca o rîndunică uriașă în rochia groasă larg penetrată și confecționată din granit grafitat presărat cu cioburi lucioase de obsidian de-i lucea reflexia gușuliței pînă-n tavan, și un jabou alb-bovindou, cît un bou dantelat…boul, nu jaboul)

„ Stai! bombăni pictorul scormonind în pasta de carmin îndulcit cu ultramarin cum scormonește rîtanu-n bostan și zgîrcitu-n borcanul cu marmeladă, stai și taci că tocmai îți conturam linia gurii!”

Vivid se bosumflă și-așa rămase. Tăcu în exterior din guriță dar pe dinăuntru nu putu. Îi veni în minte un gînd bizar, o poem ca-n Mostar, trecut ca o birjă fără felinar prin Veliki (iar m-ați prins!) Pazar.

Ceasul doisprezece și-un sfert trecu, mațele maestrului ghiorțău de foame, esofagul îi scîrțîia de sete, iar Vivid tăcu cît tăcu dar pînă la urmă nu se mai putu reține și izbucni cleios, melodios, sonor:

„ Moartea, maestre, vine din Malabar!”

„ Corect, iar măslinele verzi umplute cu varză, o nebunie! ne vin din Ghiulambar!”

Ea se foi, curioasă ca orice pisică cu maniere de femeie(aici nu m-ați prins e un contrejour, un trompe-oeil, dracu mai știe ce e, dar un quelque-chose clar e!) și întrebă(de ce să nu întrebe, aveți cumva, careva, undeva vreo problemă, axiomă, teoremă dificilă de comunicat?):

„ Unde-i Ghiudemlampantul acela?”

„ Dracu știe, zbieră artistul, dar în numele lui Buda, Allah, Zarathrustra, Mani, Mami-Wata, și-a altor panteoane de peste mări și oceane, nu mai vorbiți, zum Schweigen bringen, taisez-vous, mucles,  cum să-ți mai zic, coniță, c-altfel mi se risipește inspirația și canci tablou de gen!”

Ți-ai găsit! Cum să tacă o poetă, una cu limba mereu în clinci și gurița brici cînd prin minte îi umbla, cine-i umbla, chiar ea, sub formă de metaforea-lalea, căutînd cu febrilitate o rimă potrivită la „ malabar!”…și iar, glăsui:

„ Știați, maestre că-n Malabar se produc cele mai gustoase pălămide coapte pe jar?”

Mîna cu penelul trase în diagonală peste toată suprafața pînzei o tușă luuuungăăăă să-i ajungă (nesătulei!) și groasăăă, cît o zi de coasă (sau viceversa). Adaugă apoi oleacă de pucioasă, un strop de melasă, niște piper boabe, două trei cuișoare de alamă și strigă victorios și vesel ca…Leonidas la Termopile? Mahatma între grile? Pink Floyd vînturînd pile?..în fine triumfător ca orice creator care și-a creat cu mult simț creativ creația supracreativ sublicitată:

„ Gata!”

” Și rima mea? Cum care, cea de la malabar?”

Goiko Mastan rînji printre dinții îngălbeniți de  zeama fermentată a corcodușelor atemporale:

„ Vrei un pahar?”

Îi turnă cu mărinimie într-un pahar pentru apă trei decilitri de tescovină arămie dintr-un urcior made in taiwan, ornat cu muște de teheran, iar Vivid își muie buzișoarele și bău…puțin mai mult de un litru. Bune corcodușe, ghidușe alambicuri picurînd stropișori, picuri parfumați, în hore sonore, decalați, aromați cu…moș ene pe la gene, nah!(dacă aveți chef de vedenii infantile cu un Bachus mititel de trei chile, ghips retușat, pleu garantat, consultați cărțoiul „ Interpretarea rapidă a actului oniric” de Serafima Izmană Cojmar(sic). Cînd se trezi, spre zori de zi sau pe la miezul nopții ( credeți-mă, pe cuvînt, nu are nicio relevanță în economia maximului or climaxului scenariului) trase un pîrț discret, silențios, privi spre pînza lucind de culori, vibrații, tente care mai de care, și scoase un minunat și melodramatic mieunat admirativ:

„ Vai, maestre, m-ați pictat în ceva, cumva… gen a la Gog!”

„ Exact, se răsti cu brutalitate pictorul, te-am. Gog și  Magog după o pipă cu drog și-o stacană de grog!”

*N.A. Text-pretext pentru agasarea cititorilor

 

 

 

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+