Trecerea dintre ani
Proza Scurta
Veronica Baciu
ianuarie 23, 2017
2

    Lumina îngâna întunericul a început, a sfârșit de zi, asta n-aveai cum să realizezi…Era un timp înnodat în spaimă și buimăceală în care Lia se trezi ca după un cutremur  în urma căruia  încerci să pui cap la cap lucrurile care ți-au mai rămas. Nu era noapte, dar nici zi și rătăcită se îndepărta pe un drum. Drumul, suspendat intre început și sfărșit,  era singura certitudine. Lia recunoscu străduța desfundată care ducea, prin spatele curților,  la cimitir.

   Se trezi căscând ochii prin curțile oamenilor.Vedea copacii scheletici, străjuind un timp mort de mult.Lia nu știa dacă e copil sau om bătrân și dacă timpul este cel trăit în prezenr sau cel țesut de amintirele sale .

   Drumul se subția, ieșea în față, parcă era un tunel pe care n-ai fi putut decăt să mergi înainte.Nu mai putea privi înapoi .Toate se îngustau, o presau, fiind obligată să ia act de prezența lor .Vedea casele dezmembrate, cu lucrurile la vedere, cu pereții deschiși, gata să înghită o întreagă lume lipsită de sens. Totul în interiorul lor era întors pe dos. Dezordinea și zădărnicia puseseră stăpânire peste tot. Lucrurile începeau să se miște și ea  înregistra cu mintea încețoșată scene din copilarie. Ca-ntr-un caleidoscop acestea se amestecau cu întâmplări trăite acum. Recunoștea personaje. Rița-țiganca cu fata ei, trăgând cu spor saci plini de lucruri culese de prin casele care se perindau prin fața ochilor ei, și femeia cu părul murdar, trecându-i peste coapse,  care spăla absorbită, în ape murdare, preșuri, cârpe, lucruri amestecate …Era chiar fascinată de zoaiele ei și-i urmărea mișcările. Respira aerul de compromis tacit dintre ea și oamenii care păreau a-i cunoaște existența. Era un soi de complicitate amestecată cu promiscuitatea faptului că, de ce-i privea cu mai multă curiozitate, oamenii ăștia se aratau mai implicați în intâmplările ei, mai predispuși să-i dezvăluie o altă față a lor, noi înțelesuri care-i scăpau la fel de repede, precum le și percepea .Trăia sentimentul că totul trebuie petrecut pâna la capăt, că lucrurile pot duce undeva. Mai rămânea să se caute pe acest drum,  să afle ceva despre ea, acum când toate  i se derulau într-o altă logică.

                                                            xxx

     Se trezise mai târziu decât și-ar fi dorit, obosită și nemulțumită că toată ziua o să fie pe fugă.

Timpul era marea ei problemă, nu reușea să și-l facă aliat .Iși aminti că promisese mătușii c-o va duce la cimitir.Era penultima zi a anului și lumea se pregătea să treacă în noul an. Pășind în liniștea albă a cimitirului, pe aleea ce duce spre cele două cruci, își aminti drumul din vis.

 

Editeaza textul
1 vote, average: 1,00 out of 1 (1 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

2 Responses
  1. Am trăit intens fiecare pas al visului…

  2. O mână foarte sigură, exersată. Fineţe psihologică, capacitate de a face scenele vizibile.

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+