Za stori2- Nu Zaiet, nu Pagadi
Roman
fillagaucho
noiembrie 27, 2016
1

În felul acesta, călătoria spre centru era mereu amânată şi toată acea vecinătate cu absurdul din noi se reducea la o amintire voalată, clasată într-un dosar, un fel elegant de a ne separa iarăşi, fără a ne distruge, de a continua luptele între noi şi interimatul, uitând că pentru o clipă am luptat alături, să împingem bariera până la miezul clocotitor al fiinţei. Dar prea frumos gândeam eu, aşa că era timpul să îmi revin. Între timp, Doru Castaneda şi Mitzy Ventura, expaţi din Bolintin Deal, muncitori necalificaţi, supracalificaţi apoi şi perfomeri de nădejde într-ale culesului de căpşuni năzuroase îşi încercau seducţia on-line, ca orice marfă exportată şi vandabilă, negociindu-şi libidoul proaspăt regăsit pe camcontacts, dându-se de ceasul morţii să convingă că s-au ajuns şi lălăind-o ca un taraf priponit într-o cârciumă comunală despre „dorul de casă” şi patriotismul cu care îţi serveau zâmbetele lătăreţe ţie, ciumatul rămas pe tărâmul de nicăieri, ghinionistul ce-o freci pe câţiva eurocenţi. Dar aceste exponate care făceau ca subtilitatea ta de ştoarfă internaţională să pară doar un grobianism agravant, îşi ţeseau minciunile la lumina unei lămpi cu gaz dintr-un depozit de cărţi abandonat, unde dormeau claie peste grămadă în faţa calculatorului încărcat la o priză improvizată, furând curent de la un stâlp de electricitate. Evident aceste detalii nu îţi erau servite din prima, căci Don Juani şi Juanitele aveau un respect maxim pentru propriile persoane şi imaginea lor, ceea ce ar fi trebuit să am şi eu, dar, în timp, prin extrageri de rădăcini cubice şi pătratice şi alţi algoritmi necunoscuţi, se destăinuiau despre STATUS-ul lor ( nu ştiu de unde învăţaseră expresia, probabil se şterseseră la fund cu cărţi din depozit, şi îi lovise în meclă acest cuvânt până prinsese rădăcini adânci în imaginaţia lor), deci cum ziceam status-ul incert dar promiţător, căci orice şut în fund e un pas înainte şi orice om cu oarecare iniţiativă şi simt întreprinzător până la urmă iese din căcat şi triumfă asupra destinului. Idila lor strâmbă cu autorităţile care îi mutau sistematic din depozit în depozit, sperând că în felul ăsta să le compromită imaginea până la anularea rezervelor de simpatie ale concitadinilor, îi întărâtau şi astfel, hoardele barbare, decimate în încrederea lor, îşi căutau oglinzi mincinoase care să le cânte în strună despre drepturile egale, reciprocitate, sentimente şi afinităţi neaoşe. Şi te puteai păcăli, în consecinţă, cu acea frustrare colectivă şi te puteai afilia, fără să îţi dai seama, la mică lor revoltă obscură. Da, se întâmplă şi la case mai bune. Aşa măcar ştiai că ajutai un conaţional să stea cuminte în faţa ecranului, să îşi facă o laba onestă, în loc să îşi vânture gologanii pe alte obiceiuri periculoase. Tumultul mulţimii, un joc delabrat şi acaparator, o ameţeală plăcută ca şi când ai face bungee-jumping, o dinastie perversă cazată într-un infern anodin, ignobilis ab mundis, oameni din lumi….şi mai departe tot aşa. Nu gândeam eu cu viteză supersonică, dar puteam intui printre rânduri că originea frustrărilor lor nu era tratamentul inegal la care erau supuşi, cu care avuseseră timp să se obişnuiască, ci mai mult o formă de fatalism interorizat, dar lipsit de binecuvântări erudite şi exegeze postume, pe care încercau să îl combată cu sprint-uri disperate prin bulboana destinului, încercând să se smulgă din mijlocul răului, să poposească la un mal, acolo unde, loviţi de ataraxie ca nişte sfinţi trăzniţi de dambla, să îşi monitorizeze postumitatea socială, lingandu-şi rănile şi apoi să pornească într-o cruciadă fără sorţi de izbândă ca un memento tardiv al condiţiei umane.

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

One Response
  1. Astept declaratiile de dragoste 🙂 dau inapoi like-uri si comentarii favorabile.

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+