Za stori3- Nu Zaiet, Nu Pagadi
Roman
fillagaucho
noiembrie 27, 2016
0

De aceea, acest erou homodiegetic, ascultând Skrillex şi mâncând banane pe bandă rulantă din tutu-ul lui Josephine Baker, această creatură cu care mă identificam aşa cum mă recunoşteam în orice pufarină toxică de tripou, era, pentru o clipă, prietenul fariseu ascuns după masca on-line-ului, participant nevinovat la ospăţul cu lebede vienoises, ureche atentă la monologurile plângăreţe, înger ubersexual şi ataşat diplomatic, orice eram, mai puţin eu, dar, din timp în timp, simţeam satisfacţia vieţilor care mă vizitau venind ca viitura şi lăsând totul în paragină, credinţe, idealuri, năzuinţe, iar prin faliile inimii defilau în miniatură noii mei prozeliţi pe care îi conduceam în fiecare noapte spre dugheana lui Gepetto şi le aduceam aminte să întoarcă ceasurile şi să le potrivească limbile la ora zero, ca alte basme să le intre pe uşă, timid, împinse de la spate, puţin nevrotice şi anxioase că au fost date uitării prea repede. Şi tot gândeam prea frumos şi nu îmi folosea la nimic. Nu prea îmi foloseau mie multe, în ultima vreme, ca şi când orice gând care mi se forma în căpăţână, era repede tras pe dreapta, percheziţionat şi legitimat, apoi trimis în deal la Socola cu o legătură de usturoi la gât şi leacuri băbeşti împotriva farmecelor şi filtrelor de dragoste, şi uite aşa, pâş-pâş, intram în rândul lumii. Cenzură. Decupările de la montaj. Mistificarea. Sfială robace. Înregimentarea. Căci ce poate fi mai plăcut decât să te lupţi cu monştrii din adâncuri, ca un copil cu plapuma pe cap, tremurând de frică după ce ai văzut Tales from the crypt sau ai citit 1001 de fantome de Alexandre Dumas. Şi alezele de sub fundul Bellei miroseau mai bine decât gândurile mele. Nu aveam nevoie de nici o decontaminare de viaţă, dimpotrivă. Dar nu poţi judeca la rece când eşti în mijlocul torentului. O parte din mine înţelegea, în timp ce cealaltă rămânea indiferentă. Cum zice motanul Garfield, sufeream de pisicoză. Nu mi-am iubit copilăria, dorul m-a lovit mult mai târziu. Atunci când am înţeles că sunt singură cu mine şi din screening-ul amintirilor au început să se reverse ca din cornul abundenţei imagini, sunete, mirosuri, regrete şi indispoziţii, şi creierul mofluz s-a împăunat pentru o clipă, ca un stăpân de sclavi al unei plantaţii de bumbac, pentru recolta strânsă de alţii. Iar întrepătrunderea dintre ficţiune şi evidenţă, ca într-un joc de poker all-in, s-a soldat cu devertebrarea şi plagiatul fonfănit pe nas al unor teorii bine închegate, deşi inutile, şi cu oarecare măreţie stângace. O peliculă de sentimente,depusă peste inima, anamorphosis, un spectru distorsionat dar complementar, şi mii de momente strânse ca snopii în pridvor, un râu subteran cu susurul prelung, străpungând citadela dintr-un capăt până la celălalt, înconjurând turnul de fildeş şi săpând la temelie, până prinţesa zurlie, smetia vicleană, se coboară pe fereastră pe un tobogan din pânze de păianjen şi o bunghesc între ochi, îi dau merticul, şi ne identificăm până la ultimul solz de jeg şi pornim în lume să ne cântăm vremelnicia. Câteodată mă mai mânca la zgăibărace să o deturnez, să fac un high-jack prin visele ei, dar, în general, suporta duşurile scoţiene şi îşi întărea imunitatea.

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

You must be logged in to post a comment.

ChatApasa aici pentru chat !+